Consilierul judeţean social-democrat Cristian Marciu a atenţionat, în cadrul celei mai recente şedinţe a Consiliului Judeţean, asupra apariţiei unor fisuri care pot afecta structura de rezistenţă a Podului Prieteniei ce face legătura între Giurgiu şi Ruse (Bulgaria), subliniind necesitatea efectuării unor lucrări de întreţinere şi reparaţii la pod. « După 22 de ani de la Revoluţia din 1989, când eram primar al municipiului Giurgiu, tră-iesc aceeaşi ruşine ca atunci, când am constatat că jumătatea românească a Podului Prieteniei era neluminată şi am făcut toate demersurile necesare la acea dată pentru a remedia această situaţie. Astăzi, constat din nou cu regret că podul e neluminat în partea românească şi, în timp ce bulgarii au demarat acţiunile de reparaţii la jumătatea lor de pod, noi nu am vopsit şi nici nu am reparat carosabilul. Am observat chiar apariţia unor fisuri şi mă gândesc că deja a fost afectată, probabil, structura de rezistenţă a podului», a declarat Cristian Marciu. Social-democratul a spus că doreşte să tragă un semnal de alarmă, având în vedere că Podul Prieteniei este singurul care asigură transportul auto şi de cale ferată spre Bulgaria. În opinia sa, acesta ar trebui să intre în atenţia Ministerului Transporturilor pentru că, “în timp ce bulgarii au redus taxa de pod şi au început reparaţia la jumătatea care le aparţine, partea română nu a început reparaţii şi a menţinut şi taxa de trecere a podului”.

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here