youtubeVineri 17 martie, un incident la o școala generală din Iași, a alertat opinia publică din România asupra unui pericol indus prin intermediul  Internetului, asupra tinerilor, mai ales a celor cu vârste între 13 și 20 de ani. Acești tineri din Iași  au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au  jucat „Balena Albastră” , un joc în care aceștia își țineau respirația, stând cu mâinile pe piept și mimând astfel poziția unui om decedat.

Materialul de mai jos, preluat în fragmente, de pe câteva site-uri ale colegilor noștri din presa centrală, dorește să fie un semnal de alarmă al cotidianului dedicate tuturor giurgiuvenilor care au copii , tineri ce ar putea cădea pradă acestui joc extrem de periculos…

Cum s-a născut acest joc și de ce i s-a dat acest nume?

Jocul îi provocă pe utilizatori la acţiuni periculoase, precum: ”Trezeşte-te la 4.20 şi urmăreşte videoclipuri înfricoşătoare”; Ziua 26: vei primi data morţii tale”, ”Ziua 28: Nu vorbi cu nimeni”, ”Ziua 50: Sari de pe acoperiş” şi altele, parte a unor scenarii de groază.

Se crede că ”jocul” a fost denumit astfel după convingerea că balenele albastre sfârşesc voluntar pe plaje. Potrivit analizelor publicate de presa internaţională, 62% din motivele pentru care adolescenţii comit suicid sunt asociate cu conflictele din familie, profesori, colegi, prieteni  şi, totodată, cu frica de violenţă a adulţilor; dintr-un raport al UNICEF reiese că numărul suicidelor în rândul copiilor creşte în perioade de criză economică sau schimbări ale societăţii. Spre exemplu, în Rusia a existat un număr crescut de astfel de tragedii între 1987 şi 1994, după prăbuşirea URSS-ului.

Ce este ”Balena Albastră” și ce vrea ”ea”

Administratorii le cer jucătorilor să realizeze fiecare sarcină cu atenție și să mențină secretul cu privire la acestea. Ei le amintesc constant că, odată ce au început jocul, nu mai au posibilitatea de a scăpa, iar în momentul în care jucătorii ezită să facă ceea ce li se cere, acesta recurge la amenințări asupra lor și asupra familiei lor. Prima sarcină presupune încrustarea pe mână, cu ajutorul unei lame de ras, #F58. Iar alte sarcini ulterioare le cer să realizeze o balenă. De asemenea, jucătorii trebuie să le trimită o poză prin care să demonstreze că și-au dus la îndeplinire obligațiile. Abia apoi ei pot trece la următorul nivel. Partea cea mai sinistră e că în ultimul task al jocului le cere acestora să se sinucidă. Iar dacă reușesc să facă asta, atunci vor câștiga jocul; dacă nu, administratorii îi vor „ajuta” până vor reuși.  Practic, jucătorului i se prezintă două opțiuni (în mod oficial și pe care jucătorii aparent le iau de bune; în caz contra, nu s-ar justifica acțiunile lor): ori fac ce li se cere, ori mor. Dacă vor să se retragă din joc, victimele (jucătorii) sunt amenințate atât ele cât și persoanele iubite : familie, prieteni, iubite…Se ajunge până acolo încât administratorul  trimite datele personale ale celui vizat , fotografii ale domiciliului acestuia (Vezi că știm unde stai…! ) , pentru a-l intimida și a-l face să asculte de orice comandă primită.

p_199300_470x250-00-65

Ce spun psihologii

Jocul Balena Albastră capătă din ce în ce mai multă faimă pe rețelele de socializare. În Rusia, el a produs până acum peste 130 de victime. El începe din păcate să fie tot mai recunoscut și răspândit. Se cunosc câteva cazuri chiar și în România și în Republica Moldova. Cert este  că dezvoltatorii reușesc pe baza unor scheme să manevreze comportamentul unor tineri care poate că încă nu au capacitatea de a discerne ceea ce este corect sau nu.

Cei mai vizați sunt  victimele așa numitului  Cyberbullying.  Acest termen definește acțiunea continuă de agresare a cuiva, din spatele unui calculator, sau al unui alt ”device” (DEX=aparat) prin care lumea poate comunica.  Dar despre acest fenomen ne vom ocupa într-un alt material…

Copiii intră în astfel de jocuri din teribilism, însă, aceste comportamente ascund tristeţe, însingurare, sentimentul neacceptării şi dorinţa lui de a ieşi în evidenţă nu este decât un strigăt după afecţiune – a explicat pentru MEDIAFAX Keren Rosner, psiholog.

Ce  ar trebui să facă părinții

Psihologii atrag atenţia asupra schimbărilor pe care părinţii ar trebui să le remarce la tinerii predispuşi să participe la joc.”Părinţii ar trebui să fie atenţi la orice abatere la comportamentul obişnuit al copilului pentru că corelarea dintre acţiune şi discurs ne conduce la cauza acestei evaluări a copilului în grupuri suspecte. El consideră că grupul de colegi de la şcoală sau familia îl respinge şi este foarte dureros să nu îşi găsească locul. Drept urmare, în astfel de grupuri îşi găseşte copii cu aceleaşi probleme ca ale lui iar prin formele de evadare în pericol îşi descarcă toate emoţiile şi trăirile negative. Părinţii trebuie să înţeleagă trările şi transformările interioare şi să găsească alternative la un astfel de joc, nu să îl certe sau să îl pedepsească, ci să îi ofere copilului activităţi care să îi distragă atenţia de la un joc atât de periculos”, a mai spus Keren Rosner.

De aceea este bine ca părinții să știe cu cine conversează copiii lor, atât pe telefon cât și pe calculatorul de acasă. Este chiar nevoie , spun psihologii de a ști chiar și parola pe care o folosesc pentru Internet, pentru ca într-un anume moment să   intervină și să-i poată apăra…Deși pare destul de absurd și putem privi aceste fenomene cu o oarecare reticență, mai ales pentru că nu este foarte clar cum manipularea din joc poate conduce la asemenea rezultate dezastruoase, trebuie să luăm în calcul faptul că avem de a face cu minți tinere, în formare, care pot ceda chiar și celor mai mici pericole și tentații, în special dacă acestea le oferă atenția și căldura de care nu au parte în mod normal în viața lor.

Cine e tânărul care a inventat jocul „Balena Albastră“

El este Filip Budeikin  și  a fost arestat în 2016, iar spusele sale ne șochează. Acesta își recunoaște vina și conștientizează că este responsabil de moartea a 17 tineri. Ba mai mult , el declară  că victimele:  ”au murit fericite, pentru că le-am oferit ceea ce nu aveau în viața de zi cu zi: căldură, înțelegere, o conexiune” (??!)

Nu știm, zău, în ce măsură victimele terorizate și cu puțin respect pentru viața lor puteau să moară fericite, dar aparent domnul Filip Budeikin pare că nu este întreg la minte (deși examenul psihiatric l-au dat perfect sănătos), dar că  se pricepe să își mintă conștiința într-un mod vădit. Iar căldura și înțelegerea, din cunoștințele pe care le avem noi, nu pot fi oferite prin manipulări și acțiuni de șantaj care să îți demonstreze ce om rău și prea puțin important ești de fapt.

Iată de ce este nevoie de  mai mult timp acordat dialogurilor cu copiii d-stră chiar dacă unii părinți se află  la mii de kilometri distanță, plecați să câștige un ban în plus pentru o viață mai bună. Dialogul, interesul pe care îl arătați copiilor, căldura familiei devin esențiale pentru evitarea unor situații dramatice …

(Jurnal)

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here