646x404Un număr de 180 de lucrători ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4,  au pus astăzi,  joi 8 iunie, în aplicare, 43 de mandate de percheziție în București și în județele Ilfov și Giurgiu și 35 de mandate de aducere, într-un dosar privind comiterea infracțiunii de contrabandă cu țigarete, potrivit Poliției Capitalei.

Din datele și probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoanele implicate introduceau în România, din spațiul extracomunitar, țigarete având ca destinație finală principală municipiul București, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de Poliția Municipiului București.

Persoanele implicate vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice — Poliția Sectorului 4.

Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și de sprijinul Direcției Regionale Vamale București.

(Jurnal)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here