124593_izvorul-tamaduirilor-4Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi Izvorul Tămăduirii, în prima vineri după Paşte. Este un praznic închinat Maicii Domnului. Creştinii ortodocşi vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică.

Numele de Izvorul Tămăduirii aminteşte de o serie de minuni săvârşite la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului. Sărbătoarea are o istorie veche de 1500 de ani şi evocă un miracol care datează din secolul al V-lea, pe vremea  evlaviosului Leon cel Mare, cu puţin timp înainte ca acesta să ajungă împărat. Legenda spune că Leon cel evlavios şi binecredincios se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului unde a întâlnit un bătrân orb pe care s-a oferit să-l călăuzească. Legenda mai spune că cei doi s-au rătăcit și  că orbului i s-a făcut sete . Acesta  l-a rugat pe Leon să-i aducă apă, dar  acesta  nu a găsit, dar a auzit un glas   ce venea din pădure care i-as spus că apa este aproape de ei.   Aceeaşi voce l-a sfătuit pe Leon ca după ce îşi vor potoli setea să ungă cu ea ochii orbului! Leon a urmat întocmai sfatul primit , iar orbul şi-a recăpătat , în mod miraculos, vederea , exclamând: ”Maica Domnului eşti aici! Te-am găsit!” Copleşit de cele întâmplate, Leon a îngenuncheat şi a rostit la rândul său: „Am văzut Lumina cea adevărată, pe Maica Preacurată. Aici este izvorul tămăduitor, fântâna dătătoare de sănătate”!

Înţeleptul orb i-a prezis la rândul său lui  Leon că, în curând, va ajunge împărat. Profeţia s-a împlinit, iar prima grijă a împăratului Leon a fost să ridice o biserică, aproape de acel izvor tămăduitor. La Istanbul ( denumirea actuală a vechii cetăţi a Constantinopolului), credincioşii se pot închina astăzi într-o biserică cu hramul  Izvorul Tămăduirii, ridicată în secolul al XIX-lea, la subsolul căreia există un paraclis ce datează din secolul al V-lea şi care adăposteşte un izvor cu apă tămăduitoare din vremea împăratului Leon.

Superstiţii şi locuri cu izvoare tămăduitoare

Gospodinele respectă ziua de prăznuire şi nu spală, nu calcă rufe şi nu croiesc un lucru de îmbrăcăminte, pentru că acesta nu va fi de folos şi nu va fi terminat niciodată. La ţară gospodarii aruncă apă sfinţită peste vitele de povară, pentru ca acestea să fie sănătoase şi să lucreze cu spor la lucrările agricole. În ţara nostră, există două locuri cui apă tămăduitoare : la mănăstirea Ghighiu , cunoscută  şi prin icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusă aici în anul 1958,  şi la mănăstirea Dervent, pe locul unde sfântul Apostol Andrei a făcut o minune, unde se află un alt izvor cu apă vindecătoare.

CRUCILE DE LEAC şi minunile de la Mănăstirea Dervent, locul unde trupurile şi sufletele bolnave se pot vindeca
 „Sfânta Cruce nu este pusă de mână omenească ci creşte natural din pământ. La ea se vindecă numai oamenii bolnavi. Aceşti oameni, când se aduc aici, îi aşez în interiorul paraclisului. Se închină Sfintei Cruci, le citesc câteva rugăciuni şi-i ung cu untdelemn din candelele neadormite. După aceea îi las lângă Cruce câteva zile şi nopţi căci dormind, prin vis, majoritatea se tămăduiesc după cum am multe exemple…” spunea în urmă cu mulţi ani protosinghelul Anastasie Negară unui curios venit să viziteze Mănăstirea Dervent sau Mănăstirea „Crucii de leac”.

 
În perioada împăratului roman Diocleţian, pe locul unde acum se află biserica mănăstirii Dervent, au fost martirizaţi patru creştini. Identitatea lor nu este unoscută, însă s-au păstrat patru cruci de piatră care au puteri tămăduitoare, atât pentru trup cât şi pentru suflet.
 
Dintre cele patru Sfinte Cruci care au existat iniţial la Dervent, una mare şi trei mai mici, după cum spune tradiţia „crescute din pământ”, în prezent se mai află două: cea mare, care are puteri tămăduitoare, este adăpostită în paraclisul din partea stângă a bisericii, iar cea mică se află în afara bisericii, în stânga altarului şi la ea se vindecă animalele bolnave. Celelalte două cruci mici au fost scoase din pământ, după cum arată legenda, în timpul stăpânirii otomane.
Se spune că aici zilnic, oameni în suferinţă se tămăduiesc prin rugăciune sau chiar prin simpla atingere. În timpul stareţului Anastasie Negară (1931-1932) s-au ţinut chiar dosare care cuprindeau mărturiile scrise ale celor vindecaţi aici, din păcate distruse de comunişti după închiderea mănăstirii în 1959, o dată cu numeroasele cârje şi bastoane lăsate de asemenea spre mărturie de cei care şi-au aflat în mod minunat tămăduirea.
Pentru giurgiuvenii interesaţi precizăm că Mănăstirea se află lângă satul Galiţa din judeţul Constanţa, în apropierea Dunării , unde se poate ajunge din DN3, numai că la Silistra trebuie trecută Dunărea cu Bacul.

(Jurnal)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here