23-august-19441-e1440333714299Timp de mai multe decenii, până în ultimul 23 august din 1989, Ziua Naţională a României a fost sărbătorită mereu cu același grețos fast. Demonstraţii militare şi coloane de oameni ai muncii, elevi şi copii fluturând steaguri roşii ale Partidului Comunist ca şi pe cele tricolore,  purtând în mâini  enorme portrete ale iubiţilor conducători comunişti care, cu timpul, au rămas doar doi, Nicolae şi Elena Ceauşescu.

Stadioanele patriei  erau  înțesate de manifestări omagiale de dimensiuni megalomanice, dedicate Partidului Comunist şi conducătorului iubit, la care elevii, artiștii, sportivii sau muncitorii din uzine erau obligati să participe, cu entuziasm, coregrafia fiind pregătită prin repetiții cu câteva săptămâni bune, înainte…

În prima parte a perioadei comuniste, în anii ’50, ziua de  23 august a fost eclipsată ca sărbătoare de 1 mai, apoi în anii 60’ cele două au fost la concurență, iar începând cu anii ’70,  Ziua Naționala s-a impus ca importanță.

Șoimi ai patriei, pionieri și muncitori îmbrăcati de sărbatoare, cu totii defilau în cinstea partidului și a conducătorului iubit. Oamenii erau luați cu japca din fabrici, împărtiti în grupuri și aliniati pentru paradă. Cântecele patriotice și lozincile, care îi preaslaveau pe Nicolae și Elena Ceausescu, răsunând ziua întreagă în toate orașele țării. „Stima noastra si mandria, Ceausescu, Romania!” sau „Partidul, Ceausescu, Romania” erau unele dintre lozincile cel mai des auzite, pe care oamenii le strigau, de regulă, cand treceau prin fața tribunei unde stătea tot activul de partid al orașului.  După ce se termina demonstrația, românii începeau adevărata petrecere, una dintre puținele sărbători  de peste an în care se mai puteau bucura.

Ce se întâmpla la Giurgiu  în această zi 

Și la Giurgiu scenariul era identic ca peste tot în țară.  Pe drum erau plantate tonete OCL-ului, cu mici, eugenii, bere, Cico  si uneori Pepsi.  Toată lumea abandona la repezeală recuzita din dotare și se repezea să mănânce. Uneori toate astea erau oferite pe gratis. Nu contoriza nimeni câţi bani se cheltuiau cu toată organizarea, pentru că producţia pe vremea aia mergea.

 După-amiaza era destinată petrecerilor cu tarafuri și grătare la pădure. Au fost ani în care pe stadionul Anastasovici se organizau spectacole de varietăți cu artiști cunoscuți de la București, în timp ce undeva în spatele porților de fotbal sfârâiau grătarele cu mici și cârnați de oaie. Seara emisiunea omagială obligatory,   era urmată de câte un film mai bunicel la Televiziune.  Unii nu  uită nici astăzi  bucuria copilărească pe care o simțeau  pentru că  prindeau câte  un pachet de carne în plus la Alimentară, fără să fie nevoiți să stea pe scăunel toată noaptea , pentru a fi printre primii la rând…

Cu noaptea-n cap la defilare

Pe la ora 8.00 începea toată forfota… Participanții erau aduși cu noaptea-n cap pentru a fi aranjați în coloane.  Fanfara unităţilor de gărzi patriotice şi, împreună cu aceasta, mii de oameni ai muncii de la întreprinderile locale: Fabrica de Zahăr, Șantierul Naval, Fabrica de Lapte, de Mobilă, Prefabricatele, fabrica de Case … Aflaţi deja în piaţa demonstraţiei, se intona Imnul de Stat al Republicii Socialiste România, după care  sute de glasuri scandau cu înflăcărare «Ceauşescu – PCR!», «Stima noastră şi mândia: Ceauşescu – România!». La stația de radio amplificare se auzea vocea celebrului Barbă Lată care citea cu ”rrr” –ul său inconfundabil și entuziasm patriotic  textul ce primise avizul de la Comitetul județean de partid:  Prin sărbătoarea noastră de astăzi se dă dragi tovarăși expresie unităţii depline în jurul gloriosului nostru partid comunist, al încercatului său secretar general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, făurarul celei mai dinamice Epoci din istoria patriei noastre…cei mai mulți nici măcar nu făceau efortul de a mai asculta toate rahaturile astea ce se înregistraseră mechanic în mintea fiecăruia , ascultate zilnic la radio, în ședințe, la televiziune, scrise în toate ziarele și publicațiile de pe piață.

Nostalgii de pensionari, ignoranță juvenilă, realitate crudă…

Astăzi din fericire pentru noi  despre defilările de 23 august niciun tânăr nu pare să fi auzit. Din nefericire însă prea puțini știu și semnificația istorică a acestei zile.  Se întâmplă ceva în ziua asta? E ziua cuiva mare?“, întreabă cu ochi inocenţi o domnişorică în fustă scurtă , rimelată cu părul numai  şuvițe, și buzele roşii ca drapelul PCR. „Habar n-am“, râde. „E vreo promoție Cool la supermarket?  Se fac cumva reduceri sau e un vreun concert de care nu știu io?“, dă din umeri tânăra unduindu-și cei 16 ani din care lecţiile de istorie lipsesc cu desăvârşire!

Giurgiuvenii de vârsta a doua şi pensionarii sunt singurii care îşi mai amintesc ce însemna odată 23 august. Ei au trăit din plin „anii de aur“ ai comunismului, patru decenii de preaslăviri ale conducătorului iubit şi 45 de sărbători naţionale omagiate pe 23 august. Astăzi o parte dintre ei stau pe băncuţe  în parcul Pensionarilor din central Municipiului amintindu-și cu nostalgie de acea zi Unii – şi sunt cei mai mulţi – îşi amintesc evenimentul cu plăcere şi dor. Alţii, nu.

„Era o zi minunată“ ne spune un pensioner. „Oamenii sărbătoreau această zi specială cum puteau. Întâi se mergea la defilare, vreo trei-patru ore. Totul era  bine organizat, cu spectacole artistice şi fanfară militară. Fiecare se îmbrăca cu ce avea mai bun pe acasă, ca de Paște, ținând de mână copii sau nepoţi. Se ţineau discursuri,  se strigau lozinci, după care oamenii aveau liber până pe 25 august. Mergeam la grătare, în parc, la pădure, în Port care arăta altfel nu ca astăzi … Ne distram şi ne odihneam. Ce puteam face altceva. Eram mulţumiţi. Aveam bani să mergem în concedii .  Toţi pensionarii puteau merge atunci în staţiuni cu nepoţii. A fost o vreme când la cantina fabricii mâncai de şapte lei trei mese pe zi, şi era mâncare, nu glumă! E adevărat că  te obligau să mergi la defilare, altfel te notau şi te ţineau minte…

Altcineva intervine din apropiere: Lasă, dragă, că nu te dădea nimeni afară. Atunci erau locuri de muncă. Cu 100.000 de lei puși la CEC îţi luai apartament.Alții Dacia.  Zic unii că atunci nu era libertate. Dar acum? Tinerii ăştia au libertate la gură. Și cam atât. Şcoală au dar nu-i învață mai nimic,  locuinţe nu au, locuri de muncă ioc! Degeaba magazinele bubuie cu produse  dacă nu ai bani să le cumperi. Să nu mai vorbim de noi, pensionarii, care am devenit gunoaiele ţării ăsteia pentru care am muncit o viaţă. Tot ce am construit noi s-a distrus în toți anii  ăștia. S-a ales praful…

Altcineva  dorește să pună lucrurile la punct: Să spun cinstit, cine zice că era îngrozitor pe vremea aceea e ipocrit. Ba din ‘78 până prin ‘80 a fost chiar bine. Şi toată lumea aştepta cu emoţie ziua de 23 August, ştiind că după aceea vor fi liberi să petreacă!.

Cuvântarea tovarăşului Ceaușescu deschidea ziarele în acea zi…La Giurgiu publicația ”Steagul Roșu” acorda aproape în întregime spațiu evenimentului. Oamenii muncii erau invitați să dea interviuri…

 Adevărul istoric

Ce ar trebui reținut despre această zi ?                                                                                           Marți s-au împlinit 72 de ani de când, pe 23 august 1944, România a întors armele împotriva aliatului de până atunci, Germania hitleristă, trecând în tabăra SUA, Marea Britanie şi URSS. În dimineaţa acelei zile, Regele Mihai i-a convocat la palat pe Ion Antonescu, primul-ministru al guvernului, şi pe câţiva dintre principalii colaboratori ai acestuia. În faţa refuzului mareşalului de a semna armistiţiul cu Naţiunile Unite, regele, susţinut de membrii Blocului Naţional Democrat, format din PNŢ, PNL, PSD şi PCR, a ordonat arestarea acestuia, numind alt prim-ministru, în persoana generalului Constantin Sănătescu. Până la 28 august, Bucureştiul a fost curăţat de forţele germane, iar pe 30 august pătrunde armata sovietică. 23 August a fost, timp de peste patru decenii, Ziua Naţională a României. În tot acest timp, Nicolae Ceauşescu a făcut din sărbătoarea naţională o manifestare dedicată cultului personalităţii.

N.Red. Vă invităm să scrieți în rubrica de comentarii ce vă amintiți cu privire la ziua de 23 august dinainte de 1990!

 

1 COMENTARIU

  1. Era un adevarat eveniment…defilarea….micii…muzica de calitate…si apoi, respectul pt tot ce insemna istorie, simbol national….sincer, imi este dor de vremurile acelea…si nu aveam decat 13 ani in 1989!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here