Astă seară  vom afla care sunt premiantele Topului firmelor pe anul 2013. Organizatorul, Camera de Comerț și Industrie din Giurgiu, are pregătite și câteva surprize cu ocazia înmânării diplomelor celor peste 100 de reprezentanți de societăți giurgiuvene invitați la această adevărată sărbătoare. După cum ne declara Alexandru Epângeac, președintele Camerei de Comert Giurgiu, cel care în ciuda eforturilor inerente induse de criză, a continuat această tradiție a desfășurării  acestui inedit mod de socializare, își propune să-i pună, măcar o dată pe an, față în față, pe oamenii de afaceri ai acestui județ.

Și anul acesta Top-ul cuprinde răsturnări de situații, dar și premiere , fiind vorba de performerele acestui județ în ceea ce privește domeniul lor de activitate. Întâlnirea cu participanții se va desfășura  cu începere de la ora 18.00, la restaurantul Alesia din Portul Giurgiu, de unde nu va lipsi lucrul cel mai important de la astfel de manifestări, muzica și buna dispoziție. Vă promitem că vom reveni curând cu amănunte legate de numele celor ce anul trecut au fost evidențiați datorită succesului repurtat  în afaceri, pe parcursul unui întreg an. (T. Florian)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here