În perioada 26 – 28 august, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Giurgiu (CJCPCT) a primit invitaţia de a participa la cea de-a şasea ediţie a Festivalului Internaţional de folclor „Cu folclorul din trecut – împreună în viitor”, festival organizat de Primăria Municipiului Dve Moghili, districtul Ruse, Bulgaria.

La festival, ne-a declarat profesorul Carmen Frîncu, directorul CJCPCT Giurgiu, au participat ansambluri folclorice din: Armenia, Republica Moldova şi România, precum şi numeroase ansambluri din Bulgaria. România a fost reprezentată de două ansambluri de dansuri populare, unul de copii din localitatea Braniştea, comuna Oinacu, iar al doilea de tineret, al CJCPCT, ambele ansambluri fiind coordonate de coregraful Petre Moga. Ca invitată de onoare, la festival, a fost prezentă şi binecunoscuta interpretă giurgiuveană de muzică populară, Doina Cernea. Festivalul a debutat în seara zilei de 26 august, cu parada portului popular, paradă desfăşurată prin centrul municipiului, urmată de o scurtă evoluţie a ansamblurilor prezente pe scena Teatrului de vară. Pe 27 august, participanţii au evoluat pe aceeaşi scenă timp de 30 de minute, ziua de 28 august fiind rezervată spectacolului de gală.

Cu această ocazie cele două ansambluri giurgiuvene, ne-a mai declarat directorul Carmen Frîncu, au primit Diplome de excelenţă pentru prestaţia şi ţinuta artistică a spectacolelor prezentate în faţa publicului bulgar şi a specialiştilor în tradiţii folclorice, ca semn de înală apreciere venită din partea organizatorilor, dar şi a numerosului public prezent la manifestările ţinute pe parcursul celor trei zile ale festivalului.

Heliade CĂLIN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here