96851949a5595ef30412841142383da7_GenericÎn data de 13.07.2017, în jurul orei 05.20, în aria de competență a Inspectoratului Poliției de Frontieră Giurgiu, în   Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pentru a intra în țară cetățeanul bulgar Slavchev K., în vârstă de 41 de ani, la volanul unui automarfar înmatriculat în Bulgaria, încărcat cu profile metalice din Bulgaria pentru Slovacia.

Cu ocazia controlului de frontieră,  echipa comună de control formată din polițiști de frontieră români și bulgari a observat faptul că rezervorul automarfarului prezenta urme recente de sudură, fapt pentru care s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra automarfarului.

Astfel, polițiștii de frontieră au solicitat sprijinul autorităților vamale bulgare pentru ca mijlocul de transport să fie scanat cu ajutorul aparaturii          X-Ray.

În urma scanării, în rezervor au fost descoperite 172 colete, ce conțineau cantitatea totală de 159,12 kg de substanta care a reactionat pozitiv ca fiind marijuana.

Conform  protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei, cazul a fost preluat de către Poliţia de Frontieră Bulgară în vederea continuării cercetărilor şi stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizarea acestora să fie luate măsurile legale ce se impun.

(Jurnal)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here