DSC_0325-1024x678Centralizarea cererilor elevilor, beneficiari de transport gratuit în municipiu, se apropie de sfârşit. Conform unui tabel transmis recent, de către Primărie, operatorului de transport, 17 unităţi şcolare (cu un total de 2946 de elevi) au trimis lista cu numele elevilor care îndeplinesc condiţia de bază pentru a beneficia de această facilitate (minim 80% prezenţa la cursuri).

Pe primul loc în ceea ce priveşte numărul de solicitări se află Colegiul Naţional „Ion Maiorescu”, cu 717 elevi, urmat de Şcoala Gimnazială „Acad. Marin Voiculescu”, cu 416 elevi. Celelalte instituţii de învăţământ care au transmis tabele nominale sunt: Liceul Teoretic „Tudor Vianu” (219 elevi), Liceul Teoretic „Nicolae Cartojan” (184 elevi), Liceul Tehnologic  „Ion Barbu” (128 elevi), Liceul Tehnologic „Miron Nicolescu” (26 elevi), Colegiul Tehnic „Viceamiral Ioan Bălănescu”  şi Liceul Tehnologic (câte 10 elevi), Seminarul Teologic Ortodox „Teoctist Patriarhul” (28 de elevi), Şcoala Gimnazială „Sf. Gheorghe” (53 de elevi), Şcoala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” (41 elevi), Şcoala Gimnazială nr. 3 (25 de elevi), Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” (49 de elevi), Şcoala Gimnazială nr. 5 (256 de elevi), Şcoala Gimnazială „Savin Popescu” (88 de elevi), Şcoala Gimazială nr.7 (88 de elevi) şi Şcoala Gimnazială nr. 10 (415 elevi).

Numărul solicitărilor se poate schimba, în funcţie de numărul de cereri venite din partea elevilor.                                           

(Oana Călin)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here