Chiar dacă în ultima perioadă, zilnic, la nivelul județului nostru (și nu numai) s-au înregistrat precipitații, totuși seceta a afectat, deja, suprafețe importante de culturi. În aceste condiții, Guvernul Orban a gândit o Lege anti-secetă 2020, care prevede o Schemă de ajutor de stat pentru fermierii care au culturi afectate de lipsa ploilor.
După cum ne spunea directorul Direcției pentru Agricultură Județeană Giurgiu, Petra Ochișor, la acest moment, instituția este implicată în verificările din teren.

Au fost declarate ca fiind afectate de secetă 28.930 ha. Au fost verificate 10.360 ha. S-a constatat ca din aceasta, suprafața calamitată în proporție de peste 30% este de 4960 ha.
În afară de faptul că-i despăgubim, încercăm să-i încurajăm pe fermieri – pentru că sunt și alte fenomene climatice nefavorabile sau extreme care pot să le diminueze producţiile, și aici vorbim de grindină, inundaţii, îngheţ, ploi torenţiale, furtuni – încercăm să-i obişnuim să-şi asigure culturile. Ministerul Agriculturii suportă 70% din poliţa de asigurare.
Revenind la suprafețele calamitate, fermierii vor primi efectiv bani anul acesta, după centralizarea situațiilor. Și în 2019 au fost probleme cu seceta, când DAJ Giurgiu a centralizat suprafața de 4799 ha, însă nu s-au primit despăgubiri de la MADR, nu a existat o forma de sprijin. Singurul avantaj al fermierului a fost adeverința eliberată pentru APIA”, ne mai spunea directorul DAJ Giurgiu.

(Jurnal)