* Crima (mai mare decât cea a lui Ceauşescu), este justificată prin neplata facturilor de către rău platnici

*Abonaţii de bună credinţă sunt sfătuiţi să-şi facă lucrări de separare, în valoare de zeci de milioane…

*Locatarii nemulţumiţi de această măsură sunt decişi să acţioneze societatea în instanţă, să cheme televiziunile din Capitală şi în cele din urmă să picheteze Consiliul local

Că oraşul imediat după căderea ploii a devenit o mare troacă vede toată lumea. La fel de bine vedem cum firmele ce execută lucrările de aducţiune a gazelor  cât şi cei ce mai au câte un cablu, două de îngropat prin municipiu,  se prefac că astupă şanţurile transformându-le în adevărate capcane pentru pietoni şi autoturisme. Giurgiuvenii scrâşnesc din dinţi, înjurând şi aşteptând să vină alegerile pentru a-i sancţiona pe cei pe care-i cred vinovaţi de toate aceste neajunsuri. Apropierea iernii şi a nopţilor geroase i-au convins să-şi facă până  şi încălzire pe orizontală, în ciuda faptului că acest lucru trebuia făcut încă de prin anii 90, de către o municipalitate care manifestă interes pentru problemele cetăţenilor. În ciuda salariilor ciuntite, a mizeriei pe care o împart cu vecinii de palier, contribuabilii au fost obliigaţi, de-a lungul anilor, să găsească de fiecare dată o soluţie pentru a supravieţui. De fapt de a se adapta continuu modalităţilor de a supravieţuii. După ce a îndurat să i se ia din salariu/ pensie, să i se micşoreze raţia de medicamente , să doarmă în frig, iată acum atentatul cel mai ucigător: giurgiuvenilor li se ia până şi apa de la gură …În rândurile de mai jos vă  vom prezenta genocidul pe care îl pregăteşte de câteva zile,  Apa Service contribuabilului giurgiuvean. Un genocid la care nici Ceauşescu n-a îndrăznit să gândească…

Zilele trecute Societatea “Apa Service”, împotriva oricăror drepturi cetăţeneşti, şi a oricăror articole din Constituţie, a debranşat de la reţeaua de apă potabilă a oraşului scări întregi din blocurile de locuinţe de pe şoseaua Bucureşti. Marea ticăloşie a acestor antiromâni ştiţi de fapt care este? Nu  că au întrerupt apa rău platnicilor.  În orice stat de drept serviciile publice trebuie plătite. Nu poţi? Te muţi pe câmp, într-un bordei şi–ţi montezi budă cu sistem turcesc: pe vine, apărându-te cu băţul de căţea! Ticăloşia vine din faptul că după ce Societatea a încheiat contracte individuale cu persoane şi agenţi economici, încasându-le banii, tot ea  îi debranşează, justificând că aceştia sunt racordaţi la un loc cu rău platnicii. Şi care este vina locatarului bun platnic că oraşul Giurgiu a moştenit un astfel de sistem? De ce trebuie să plătească el această lucrare atâta timp cât primul interesat ar fi Apa Service, care doreşte să-şi încaseze banul de la abonat? De ce Electrica, de exemplu, a reuşit să contorizeze tot municipiul, fără implicarea materială directă şi imediată a tuturor ansamblurilor de locuinţe, iar Apa Service îi obligă pe locatari să-şi facă singuri separarea de instalaţiile de bloc invocând în majoritatea cazurilor în care sunt solicitaţi, că nu au timp de astfel de lucrări?  Ar fi bine ca edilii să se informeze de la Direcţia de Sănătate Publică ce efecte dezastruoase ar putea apare, în doar câteva zile, la nivelul întregului municipiu, prin această măsură . La ce groaznică şi ruşinoasă epidemie am putea fi expuşi!  Apa Service se spală pe mâini dând vina pe preşedinţii de Asociaţii care nu reuşesc să-i determine pe rău platnici să-şi achite datoriile. Ştie însă Apa Service că o Asociaţie de proprietari nu poate “convinge” un datornic decât printr-o hotărâre judecătorească? Ştie dumneaei, Apa service, cât durează un proces cu o astfel de cauză? Chiar şi trei ani ! Ce ar trebui să facă între timp oamenii de bună credinţă, care sunt cu plăţile la zi? Să facă pe banii lor lucrări ce mai întâi trebuie avizate,  apoi care trec pe hârtie (în planul unor proiecte), pentru ca în cele din  urmă să fie aprobate. În tot acest timp Apa Service va piarde abonaţi, Administraţia locală va pierde bani şi totodată capital de imagine, în zonele cu astfel de probleme vor  apare focare de infecţie, oamenii  se vor îmbolnăvi, ba chiar unii dintre ei vor ţipa în gura mare: “Să vină  televiziunea din Capitală !” căreia i se va reclama stupizenia că giurgiuveanul a ajuns să nu aibă nici măcar unde să se cace! Scuzaţi-ne formularea mai puţin academică, dar extrem de   adevărată! Şi totodată jenantă pentru întreaga comunitate. De ce acest gest este considerat de victime un adevărat genocid? Pentru că el este premeditat. Nici chiar Ceauşescu – spunea cineva- n-ar fi îndrăznit să facă aşa ceva. Niciunul  din locatarii afectaţi de această măsură nu a primit vreo somaţie de plată, vreo înştiinţare ,  prealabilă, la domiciliu, conform declaraţiilor acestora . Niciun post tv-local, niciun ziar nu a fost informat de această decizie unilaterală. O problemă gravă care nu a constituit punct pe ordinea de zi a niciunui consilier local. Cetăţenii afectaţi ne-au declarat în cursul dimineţii de vineri că vor chema în instanţă atât societatea Apa Service cât mai ales, individual, pe cei care au avut o astfel de idée. Mai mult de atât, unii dintre ei ne spuneau că pentru necesităţile personale, aprovizionarea cu apă şi pentru baie vor bate în fiecare săptămână la uşa domiciliului celor din conducerea societăţii, mergând până acolo încât se vor uşura pe pragurile acestora din dotare, cerându-le apoi hârtie. Considerând-o doar o glumă am spune totuşi că Apa Service şi-o merită. La o asemenea măsură, un gest…pe măsură! Aşteptăm reacţii din partea Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor; Direcţiei de Sănătate publică; Prefecturii Giurgiu; Consiliului local Giurgiu; Asociaţiilor societăţii civile, cu convingerea că “genocidul” Apa Service va fi speculat politic în avantajul unora şi spre dezonoarea şi ruşinea altora. Iată cel mai elocvent exemplu că butada cu “În România şi trasul apei este politică “, se confirmă!

Jurnal Press

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here