carapanceanu-740x450Deşi iarna încă guvernează  vremea de afară asta nu înseamnă că primarul comunei Ghimpaţi, Constantin Cărăpănceanu a încetat să plănuiască modul în care va demara proiectele începute deja în localitate. Şi ele nu sunt deloc puţine şi simple.

Un prim proiect , extrem de important pentru locuitorii comunei este alimentarea cu apă la care am sistat deocamdată lucrurile din cauza timpului, dar cum se va încălzi le vom relua. Totodată imediat cee vom depăşi perioada de iarnă vom trece la alte două mari proiecte:  alimentarea cu apă şi asfaltarea drumului spre Valea Plopilor – mai spunea primarul Constantin Cărăpănceanu.  Suntem preocupaţi totodată de reconstrucţia ecologică a localităţii, constând în plantarea celor 60 de ha de pădure de care v-am mai vorbit şi cu altă ocazie şi care va deveni un plămân verde pentru această zonă şi totodată o perdea de protecţie împotriva prafului pe timpul verii iar pe timpul iernii un perete împotriva viscolului şi zăpezii . În prezent suntem în etapa obţinerii autorizaţiilor. Cu puţin timp în urmă au fost la noi reprezentanţii Direcţiei Mediului, urmând ca foarte curând să intrăm într-o şedinţă de analiză pentru dobândirea autorizaţiei de Mediu. Asta  după ce vom obţine şi un  aviz din partea Parcului Natural Comana, pentru ca din primăvară să începem plantarea, respectiv împădurirea celor 60 de ha de pădure la marginea localităţii.

Referindu-se la infrastructură, primarul comunei Ghimpaţi ne spunea: Nu pot omite licitaţia unui drum asfaltat de 20 de km, drum de interes local, care în maxim o lună ar  putea fi demarată, pe Ordonanţa 28. Totodată reactualizăm devizele generale pe care trebuie să le ducem la Ministerul Dezvoltării referitor la un pod în satul Naipu. Pe lângă acesta mai avem şi nişte drumuri începute în satul Copaciu… Primarul Cărăpănceanu ne-a explicat şi faptul că revizuirea devizelor este necesară  în urma  reducerii TVA-ului de la 20 la 19%. În acest sens va fi nevoie mai întâi de o hotărâre de Consiliu local referitor la această reducere…Vorbindu-ne în continuare despre lucrările privind drumurile primarul ne mai spunea: Pe drum judeţean noi nu avem decât 2 km, pe DJ 603 , care este în execuţie şi mai avem o porţiune pe raza localităţii Ghimpaţi, dar acolo Consiliul judeţean Giurgiu este cel ce s-a ocupat de acest lucru. Există însă o firmă care le crează probleme, dar asta este o chestiune strict a CJ Giurgiu. Noi suntem fericiţi că  odată cu cei 20 de kilometri vom avea toată comuna asfaltată – ne mai preciza primarul comunei Ghimpaţi care aşa cum menţionam la început, deşi afară iarna pare că abia

s-a instalat, nu încetează de a face calcule şi a plănui proiecte ce ar putea îmbunătăţi viaţa locuitorilor din comuna Ghimpaţi, devenită de la un an la altul tot mai  europeană, anul 2017 fiind, după cum ne spunea Constantin Cărăpănceanu, un an al concretizărilor  pentru localitatea pe care o gestionează din punct de vedere al proiectelor .

(Florian Tincu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here