penitenciarCu o săptămână în urmă apărea în presă un material în care salariaţii Penitenciarului Giurgiu erau acuzaţi că iar fi bătut pe o parte din cei ce se revoltaseră pretextând condiţiile precare din închisoare.

Ulterior directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), comisar şef Marius Vulpe, a declarat (joi, 8 septembrie) pentru AGERPRES, că Parchetul va efectua o anchetă la Penitenciarul din Giurgiu. Marius Vulpe, a mai precizat că a avut o sesizare venită din partea Ministerului Justiţiei privind eventuale nereguli din cadrul Penitenciarului Giurgiu.  “Am făcut o minimă verificare. Un angajat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a fost la faţa locului. El ne-a comunicat că cele verificate exced puterii de anchetă şi verificare a ANP. Atunci am luat hotărârea să sesizăm Parchetul, care poate face anchete mai ample” a declarat Marius Vulpe.

El a mai spus că procurorii vor stabili dacă demersurile întreprinse de oamenii legii pentru stingerea conflictelor din penitenciare au fost corecte sau nu. “E vorba şi de deţinuţi care au fost transferaţi de acolo, e vorba şi de o intervenţie în forţă în urma revoltei deţinuţilor. Vom vedea cum evoluează ancheta şi ce măsuri vom lua”, a mai spus Marius Vulpe.  Directorul ANP a mai adăugat că în urma revoltelor din 15 penitenciare ale ţării, în luna iulie, mai mulţi deţinuţi s-au plâns de intervenţia agresivă a forţelor de ordine. Alţii au reclamat că drept pedeapsă au fost mutaţi la alte unităţi de detenţie din ţară.  Ca urmare a protestelor, patru deţinuţi încarceraţi la Penitenciarul Giurgiu acuză în prezent că au fost „bătuţi cu bestialitate” pentru instigare la revoltă.

Întrebat  care este mobilul acestor articole de presă ce conferă o imagine dură, Penitenciarului Giurgiu, directorul instituţiei, Florin Muscalu, ne-a declarat: Totul este întreţinut de un deţinut care a fost transferat la o altă unitate din ţară. El foloseşte această modalitate ca pe o răzbunare, pentru faptul că distanţa până la Penitenciarul la care se află în prezent este acum mult mai mare pentru a mai putea fi vizitat atât de des de către aparţinători. El mai profită şi de faptul că se află într-o relaţie de prietenie cu una dintre televiziunile centrale care îl susţin în aceste demersuri ale sale, sperând că în cele din urmă va fi mutat înapoi sau măcar scurta distanţa de casă, mai aproape de Bucureşti. De aici toată campania aceasta negativă prin presă. Lucrurile au rămas însă, vă asigur, în  termeni normali în cam toate unităţile din ţară unde s-au manifestat astfel de forme de protest. Şi la Giurgiu, ca şi la Iaşi, la Botoşani unde sunt  unităţi cu grad mare de risc, în care sunt închişi indivizi cu pedepse mari, a trebuit să luăm măsuri proporţionale cu toate aceste manifestări agresive ale unora. Poate de aici s-a interpretat că la Giurgiu a fost altfel decât în altă parte. Întrebat cine a solicitat sesizarea Parchetului, directorul Florin Muscalu ne-a spus: Este vorba despre o sesizare pe care am făcut-o noi, la nivelul Penitenciarului, noi conducerea, pentru transparenţă şi nicidecum  pentru a acuza pe cineva anume…

(Florian TINCU)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here