Duminică, 29 iulie, cu prilejul referendumului organizat pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, giurgiuvenii s-au prezentat, ca şi la alegerile locale, din 10 iunie, în număr mare la vot. În cele 235 de secţii de votare, organizate la nivelul judeţului Giurgiu, s-au prezentat la vot un număr de 134. 910 de cetăţeni, dintr-un total de 230.846 de persoane cu drept de vot. Prezenţa giurgiuvenilor la vot în număr mare situează judeţul Giurgiu pe un loc fruntaş la nivel de ţară, respectiv locul patru, cu un procent de 58,44 la sută. Dintre cei 134.910 alegători care s-au prezentat la vot în judeţul Giurgiu, un procent de 90,42 la sută au votat “DA” pentru demisia preşedintelui Traian Băsescu, adică 121.986 de alegători. La nivelul judeţului un număr de 11.484 de persoane au votat că “NU” sunt de acord cu demisia lui Traian Băsescu, înregistrând un procent de doar 8,51 la sută. Conform datelor furnizate de Biroul Electoral Judeţean Giurgiu un număr de 1.440 de buletine de vot au fost declarate nule, adică 1,07 la sută. La nivelul municipiului Giurgiu prezenţa la urne a fost sub media înregistrată la nivelul judeţului, respectiv de doar 49,75 la sută. Din cei 29.846 de alegători cu drept de vot care s-au prezentat la urne 27.884 de peroane au votat pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, iar 1.766 de alegători au votat împotriva demiterii preşedintelui suspendat.

Heliade CĂLIN

1 COMENTARIU

  1. Asta explica de ce judetul Giurgiu se afla unde se afla(in prapastie)….adica pe un loc fruntas.Va meritati soarta.Munca mai putina…dar cu mana intinsa…poate-poate!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here