Zahăr, ulei, mălai, făină sau conserve – sunt doar o parte din cele 11 produse ce revin, în acest an, beneficiarilor de ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană. Deocamdată, aceste alimente sunt, încă, în depozitul Consiliului Judeţean, urmând ca Direcţia de Asistenţă Socială a Primăriei Giurgiu să le ridice joi, 25 octombrie, însă distribuţia către cei ce au dreptul de a primi alimentele va începe după 1 noiembrie.

Şi în acest, la nivelul întregii ţări, continuă programul de distribuire a ajutoarelor alimentare alocate de Uniunea Europeană prin programul PEAD. Comparativ cu anii precedenţi, Guvernul a lărgit categoriile de persoane ce au dreptul la aceste alimente, introducând pe această listă, printre alţii, şomerii înregistraţi şi persoanele beneficiare ale prevederilor unor legi speciale, cum ar fi invalizii şi veteranii de razboi, văduvele de război sau persoanele persecutate politic. La nivelul municipiului Giurgiu, de astfel de ajutoare beneficiază peste 6.800 de persoane, iar o parte din alimentele ce vor fi distribuite se află în depozitele Consiliului Judeţean. Ca în fiecare an, ajutoarele alimentare se vor distribui în baza unor programări, în ordine alfabetică. Beneficarii au dreptul la 11 produse: mălai, zahăr, ulei, făină, orez, mazăre în conservă, fasole boabe, bulion, roşii în bulion, paste făinoase şi biscuiţi.

În altă ordine de idei, directorul Direcţiei de Asistenţă Socială a anunţat că, zilele acestea, au sosit şi formularele pentru declaraţiile pe propria răspundere privind acordarea ajutorului de încălzire. Giurgiuvenii care se încălzesc cu lemne şi cărbuni şi au dreptul la ajutor de încălzire pot ridica aceste formulare de la sediul Direcţiei, iar pentru cei care sunt racordaţi la sistemul de încălzire centrală, formularele sunt distribuite prin asociaţiile de proprietari.

Cristina MOISE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here