FB_20141104_00_21_20_Saved_PictureAdriana CIOBANU s-a născut în Zodia Racului, la 14 iulie, în municipiul Giurgiu, oraş în care a urmat  mai apoi şi cursurile Şcolii generale nr. 7, Liceul ”Ion Maiorescu” şi ulterior Facultatea de limbi şi literaturi străine (engleză şi spaniolă) din cadrul Universităţii ”Spiru Haret”, pe care a absolvit-o  în anul 2008. Pentru a-şi perfecţiona pregătirea profesională a mai urmat şi alte cursuri de specializare în domeniile Secretariat – birotică şi Operator calculatoare.
De miă, ne povesteşte cu nostalgie Adriana Ciobanu, mi-a plăcut mult literatura, dar când am început să studiez engleza m-am îndrăgostit pur şi simplu de ea. Am legături strânse cu meseriile specifice industriei navale, din familie… Bunicul a lucrat foarte mulţi ani în profesia de Căpitan de vas, iar tata, care a fost timonier fluvial la Secţia Căi Navigabile – Giurgiu, mi-a îndrumat la rândul său paşii spre o meserie tot din Şantierul Naval, specifică unei femei. Eram de-o şchioapă când călătoream  cu vaporul pe Dunăre,  fără a suferi  vreodată de senzaţia aceea ciudată de ”rău de mare”. Atracţia  către misterele apelor îmi curgea în sânge, devenind ereditară. Am simţit,  încă de mică, probabil că mai târziu voi lucra printre cei care făuresc cu mâinile lor giganţii aceştia plutitori.
Ca orice femeie sensibilă, Adriana Ciobanu ar şi un mare  hobby: muzica. Ascult orice gen muzical de calitate, de la clasic până la pop, rock sau  disco. Mă consider un om normal îndrăgostit de frumos, de normalitate…Şi totuşi trăiesc cu convingerea că ”Nimic în viaţă nu este întâmplător!” şi că, în consecinţă,  tot ce ni se întâmplă are un scop anume…În linii mari acestea ar fi – în câteva cuvinte -motivele care m-au adus încet, încet spre SHIPIARD ATG, şi m-au legat, peste ani, de el ca de propria familie. Îmi aduc aminte că  primul contact cu munca l-am avut imediat după absolvirea liceului când m-am angajat pentru circa un an şi jumătate la o firmă belgiană, unde la faţa locului, cum se spune,  am învăţat c-am tot ceea ce ştiu astăzi , inclusiv perfecţionarea în privinţa conversaţiei în limba engleză. La un moment dat, deşi îmi era foarte bine aici, am aflat însă că se poate susţine un interviu pentru postul de secretară la SHIPYARD ATG, cerinţe de bază fiind cunoştinţele de calculator şi limba engleză.Era o mare provocare pentru mine. Şantierul rămăsese încă pentru giurgiuveni o emblemă, un brand aljudeţului.  Îmi aduc aminte cu drag şi astăzi că una din probe am susţinut-o chiar cu doamna directoare economică Nicoletta Ionescu. Am avut emoţii foarte mari, pe care nu  pot să le descriu în cuvinte.  Există şi o explicaţie pentru această stare. Eram de fapt foarte tânără şi concuram 13 persoane pentru un singur  post!  Deşi mi-a fost frică,  mai ales datorită  lipsei  de experienţă într-o astfel de muncă, am reuşit totuşi, iar atunci când am aflat că am trecut interviul şi că voi fi angajată, am simţit că voi deveni, în sfârşit – un om împlinit. Reuşisem să urmez sfaturile bunicului şi ale tatălui meu şi să duc mai departe tradiţia moştenită din familie. Era în 2003, cam în aceeaşi perioadă ca şi acum, când am păşit ca angajat pentru prima dată pe porţile SHIYARD ATG –ului. Şi uite cât de repede au trecut anii şi astăzi sunt tot aici,  pe acelaşi post de secretară, dar cu ani mai mulţi la bilanţul vârstei  şi cu o experienţă profesională cu mult mai mare… Dacă mă veţi întreba de familie v-aş spune că sunt o familistă convinsă, ca orice Rac. Am o fetiţă care este în clasa zero la Şcoala Gimnazială nr. 7 Giurgiu şi care,  culmea!, urmează aceiaşi şcoală primară ca şi mine. Nu de alta,  dar ca să păstrăm şi să continuăm  tradiţia moştenită din familie.
Am rugat-o în continuare pe doamna Adriana Ciobanu să ne deconspire şi câteva din atribuţiile funcţiei pe care o îndeplineşte cu atâta pasiune. Fără să stea prea mult pe gânduri, domnia sa ne-a mărturisit că la SHIPYRD ATG se ocupă practic de înregistrarea tuturor documentelor ce intră şi ies din noul şi modernul Şantier NavalGiurgiu. De la colegii de la proiectare înregistrez toate notele de serviciu şi documentele însoţitoare care vin spre producţie sau conducerea executivă şi invers. Eu sunt practic ”sensul giratoriu” al circuitelor documentelor. Întocmesc diferite adrese şi de la departamentul aprovizionare, trimit documentele spre furnizorii şantierului etc. Sunt mândră de tot ce am realizat până acum,  atât în plan familial cât şi profesional. Din punctul meu de vedere cea mai mare realizare am trăit-o tot aici, la SHIPYARD ATG.  Şantierul care mi-a oferit şansa să am o mare stabilitate la locul de muncă, o stabilitate pe care o găseşti tot mai greu în ziua de azi. Şi să ştiţi că asta  este un lucru vital. Mi-a plăcut enorm să lucrez aici,  printre adevăraţii ”bărbaţii” ai Şantierului, şi pentru doza de siguranţă a  zilei de mâine pe care am găsit-o aici. Atât pentru mine cât şi pentru familie. Avem salarii bune, plătite întotdeauna la timp. Suntem motivaţi de patron şi conducerea executivă să ne facem datoria corect şi la timp. Relaţiile de muncă şi de colaborare cu patronatul şi conducerea executivă sunt şi ele foarte bune, aşa cum nu se poate găsi peste tot în România. Domnul Apostol Teodor Gheorghe şi domnul Adrian Patriche ne ascultă orice problemă şi încearcă să o rezolve favorabil cât mai urgent.

Toporul şi …Titanicul

Pentru mine, ne  mărturisea  Adriana Ciobanu, este foarte greu să menţionez care a fost cea mai dragă amintire trăită în cariera mea  profesională. Dacă ar trebui să mă opresc la una singură atunci pe primul loc aş menţiona una din 2006. Atunci am fost ”naşă  de botez” a unui vapor,  iar peripeţia trăită nu poate fi uitată prea uşor. Toporul  cu care trebuia să tai frânghia ce avea la un capăt o sticlă de şampanie şi care  urma să se spargă de corpul vaporului lansat la apă, nu a fost ascuţit prea bine,  iar eu fiind stângace, la figurat, când am lovit frânghia n-am reuşit să o tai din prima lovitură! Toată lumea s-a uitat ciudat la mine întrucât se zice, între navalişti, că nespargerea sticlei de şampanie aduce ghinion şi … s-ar putea să avem parte de un nou Titanic! Dar din fericire acest vapor nu s-a scufundat nici atunci şi nici până în ziua de azi,  deci aceste poveşti marinăreşti  s-au dovedit pentru mine doar superstiţii.
Sunt mândră că fac parte dintr-o mare familie de constructori navali, devotaţi patronului acestui Şantier. Iată de ce nu regret nimic din ceea ce am trăit până acum, considerându-mă împlinită pe aproape toate planurile.  Poate vi se pare straniu dar recunosc că dacă aş mai avea vreodată anii adolescenţei, deşi consider că aşa mi-a fost soarta atunci când am optat pentru această profesie, aş alege din nou – cu siguranţă – acelaşi drum în viaţă. De fapt nici firea mea nu m-ar împinge spre aventură. Nu sunt  omul care să plece prea departe de casă, de familie şi de oraş…

Tineretul visează
doar funcţii de şefi

Din păcate tinerii de azi nu au aceleaşi gusturi, când vine vorba  de muncă,  aşa cum aveam noi la anii lor. Ei visează o lume în care să găsească -dacă se poate -direct o funcţie de director! Aşa ceva însă nu se poate, mai ales  într-o  economie de piaţă! Sunt însă conştientă în acelaşi timp că  fără tineri nu va putea continua tradiţia industriei constructoare de vapoare, clădită aici cu multă trudă şi sacrificii.  Tinerii giurgiuveni şi nu numai,  nu ştiu ce vor de la viaţă şi ies de pe băncile şcolilor nepregătiţi pentru a lua  viaţa în piept! Ei nici măcar nu merg la cursurile de calificare ce le-ar putea asigura o viaţă fericită.
La finalul dialogului cu d-stră le-aş da însă un singur sfat, dacă nu se supără pe mine: să vină şi să se încadreze în muncă la SHIPYARD ATG Giurgiu, măcar pentru o vreme dacă vor să devină bărbaţi, cu adevărat. Sunt sigură că ulterior vor primi oriunde  un loc de muncă,  stabil. Numai aici găsesc deocamdată un loc de muncă în care pot învăţa de la navaliştii  noştri vechi,  meseriile atât de preţuite pe piaţa muncii din România şi din afara acesteia….
A consemnat, Heliade CĂLIN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here