consilliu-judetean

În debutul ședinței extraordinare a Consiliului județean Giurgiu de marți 11 august președintele Vasile Mustățea a precizat în mod expres: ”Trebuie să vă informez domnilor consilieri asupra unui Ordin al Prefectului prin care mi s-a comunicat prin trei adrese (n. r. una venită pe numele președintelui, alta pe numele instituției și alta la secretarul C.J.) că doamnei Adriana Buga îi încetează înainte de termenul legal mandatul de consilier județean, și acesta se vacantează. Am primit acest ordin pe 24 iulie, deci de atunci i-a încetat mandatul. Țin să-i mulțumesc pentru activitatea desfășurată până acum, ca și consilier juețean, și precizez că doamna Buga a votat întotdeauna corect și așa cum i-a dictat conștiința și cum a jurat, adică în folosul comunității și nu al unor interese de grup sau politice. … Știu că era la PPDD, acum nici nu mai știu unde este și dacă acest partid a fuzionat sau nu întrucât nu s-a redactat o hotărâre judecătorească definitivă și irvocabilă. Se pare că fostul său partid, PPDD, i-a solicitat acest lucru la prefectură întrucât se zice că a excluso din partid! Știu că Adriana Buga a depus un memoriu și un Certificat de grefă prin care îmi spune că a atacat în instanță ordinul prefectului… Regret ce vi s-a întâmplat doamnă și vă urez succes în instanță. Dacă doriți să rămâneți în continuare la ședință puteți face acest lucru întrucât este o ședință publică, dar nu mai puteți vota. Iar dacă doriți să ne spuneți ceva vă rog să faceți acest lucru”.

… ”Am fost exclusă din PPDD din ambiții politice, și pentru că am rămas fidelă conservatorismului unei idei. Când am avut prilejul să plec din partid prin Ordonața 55/2014 n-am făcut acest lucru. Am decis să rămân acolo, dar acum datorită unor oameni numiți ori aleși vremelnic am fost exclusă! Am dovedit că acțiunea prefectei este atacată în instanță, și cererea mea are ca obiect anularea ordinului emis pe baza unei cereri a unui partid! … Le mulțumesc colegilor care mi-au luat apărarea. Vă asigur domnule președinte, a declarat Adriana Buga, că rămân la ședință dar nu voi vota ca să nu vi se atace proiectele în contenciosul administrativ. Todată … vă asigur că persoanele care au inițiat acest demers ilegal vor plăti, întrucât îi voi acționa pe toți în instanță”.

 Președintele CJ, Vasile Mustățea, a prezentat apoi conform legii multe argumente cu care i-a convins pe consilierii județeni că până în momentul în care Adriana Buga nu va avea o hotărâre a instanței definitivă și irevocabilă aceasta nu mai poate fi consilier. ”Doamna Buga a solicitat instanței să anuleze ordinul prefectului și să suspende efectul lui, dar până la decizia finală acel ordin trebuie aplicat. Nu pot anula eu deciza prefectului, și știți foarte bine că nu sunt un susținător al său … și mai ales câte procese am cu prefectul, pe rol! Am fost cândva prefect și secretar general al Prefecturii și știu legea. Nu putem trece peste Ordinul Prefectului până nu primim decizia instanței, pe fond. Dacă nu aplic Ordinul prefectului prin care mi se spune că a constatat încetarea mandatului și vacantarea postului voi fi acuzat de abuz în serviciu, și în plus toate hotărârile pe care  adoptăm astăzi vor fi atacate. Nu ne putem permite așa ceva întrucât avem pe rol multe proiecte prin care dorm să accesăm fonduri europene și acestea trebuie depuse în septembrie”, a mai precizat Vasiel Mustățea și … Adriana Buga a rămas fără mandatul de consilier județean, până la noi ordine.

A consemnat, Heliade CĂLIN      

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here