formular_document_cerere_scris_876543_01577700Unul dintre principalele mijloace de comunicare dintre autorităţile publice tutelare şi întreprinderile publice, încă din faza procesului de selecţie a membrilor Consiliului de Administraţie, îl poate reprezenta ”Scrisoarea de Aşteptări”, se arată într-un ghid denumit „Participarea statului în economie”, elaborat de Ministerele Economiei şi Finanţelor.

Acest document va stabili performanţele aşteptate de la organele de administrare şi conducere ale întreprinderii publice, precum şi politica autorităţii publice tutelare vizavi de eventuale obligaţii de serviciu public pe care le poate impune asupra întreprinderii. Ulterior, pe baza scrisorii de aşteptări se vor determina, în Planul de Administrare al întreprinderii pu-blice, obiectivele de performanţă asumate de conducerea societăţii, detaliate la un nivel şi mai mic de granula-ritate în contractele de mandate”, scrie în document.

Mai întâi va fi elaborată o astfel de scrisoare standard, care va fi adaptată pentru fiecare întreprindere de stat în parte.

„Ministerul Finanţelor Publice va elabora un format de scrisoare de aşteptări, drept cadru unitar valabil pentru toate întreprinderile publice, care să îşi menţină însă un nivel de flexibilitate pentru ca CA şi directorii să poată acţiona pentru conducerea societăţii. Respectând acest format, autorităţile publice tutelare vor elabora pentru fiecare întreprindere pu-blică în parte câte o scrisoare de aşteptări”, se mai arată în ghid.

Conform aceluiaşi ghid, membrii Consiliului de Administraţie vor fi selectaţi conform unor criterii de selecţie elaborate de autoritatea pu-blică tutelară, după normele elaborate de Ministerul Finanţelor Publice şi aprobate de Guvern, iar întregul proces de selecţie va fi transparent: va fi publicată lista scurtă a candidaţilor pentru a deveni membrii în Consiliul de Administraţie, precum şi elemente biografice ale acestora (CV-uri complete sau rezumate ale CV-uri, scrisoarea de aşteptări, etc)

În mod obligatoriu, majoritatea administratorilor întreprinderii pu-blice (fie ea societate sau regie autonomă) va fi alcătuită din administratori independenţi. Toţi membrii CA, inclusiv cei selectaţi din cadrul autorităţii publice tutelare (funcţionari publici sau alt tip de personal contractual) ar trebui să aibă experienţă profesională de minimum 5 – 10 ani şi studii adecvate (în sectoarele financiar, economic, juridic, administrativ) şi 5 ani experienţa managerială. Nu trebuie ca toţi membrii CA să aibă experienţă profesio-nală în industria în care activează societatea, întrucât pluralitatea de experienţe profesionale este cea care poate da substanţă discuţiilor şi acti-vităţii membrilor CA. Cu toate acestea, unii dintre ei trebuie să aibă şi acest tip de experienţă sectorială. De asemenea, este esenţial ca toţi membrii CA să aibă o educaţie economică adecvată şi o bună înţelegere a principalilor termeni economici specifici administrării”.

Jurnal

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here