18554920_10209561344094724_1919877955_nNăscută pe 7 martie 1983, un „peşte” veritabil, actriţa Ana Sivu – Daponte este printre cei mai tineri şi talentaţi actori ai Teatrului „Tudor Vianu”. Am întâlnit-o într-o pauză prelungită, în care era în parc, la joacă, împreună cu mezina familiei, Ilinca. Printre două leagăne şi-un tobogan, a avut amabilitatea de a ne răspunde câtorva întrebări.

Reporter: – Cum a fost posibil ca, dintr-o familie în care nimeni nu are treabă cu teatrul, din contră, o familie de „realişti”, să ajungi actriţă?

Ana Sivu-Daponte: – Nu ştiu exact ce să zic… dar cred că principalul vinovat este actualul director al Teatrului „Tudor Vianu”, Cosmin Creţu. Pe vremea când eram foarte mică, prin clasa I, mama a încercat să îmi găsească „vocaţia”, trimiţându-mă pe la mai toate cercurile de la Palatul Copiilor. Am făcut de toate, şi sport, şi muzică, şi pictură, şi dansuri…dar nu s-a lipit nimic de mine. Nu rezistam mai mult de o lună, maxim două! Până când, la un moment dat, am ajuns la cercul UNICEF, unde era profesor Nadia Grad. Acolo pregăteam tot felul de spectacole, de copii şi pentru copii, şi acolo am rămas timp de trei ani!

Reporter: – Care au fost primele contacte adevărate cu scena, cu teatrul?

A.S.-D: – Cred că primele contacte reale au început prin clasa a treia, a patra…La unul dintre aceste spectacole, Cosmin Creţu spunea că a văzut o „răţuşcă”, pe care a remarcat-o şi despre care a spus că ar vrea-o la el în grupă. Atât de mult mi-a plăcut la clubul de teatru pe care îl avea, încât am făcut acele cursuri de două ori!! Tot cu el m-am pregătit şi pentru actorie, şi, în 2001, am intrat la Hyperion, la clasa de actorie a doamnei Rodica Mandache. După facultate, m-am angajat la Teatrul „Masca” din Bucureşti, unde…m-am reîntâlnit cu Cosmin.

R: – E greu să fii actor în Giurgiu, în România anilor 2017?

A.S.-D.: – Nu ştiu ce să spun… poate că e „greu” prin prisma faptului că nu ai un program fix, nu ai week-end-uri libere, pentru că ai spectacole. Pe de altă parte, este interesant, pentru că nu vorbim de un program de rutină: nu pleci la 8 de acasă să te întorci la 16!

18578518_10209561343374706_226352121_nReporter: – Actorii joacă teatru şi în viaţa de zi cu zi?

A.S.-D: – Nu poţi spune că joci, neapărat, teatru. De fapt, dacă stau să mă gândesc bine, teatru jucăm toţi, permanent. Numai că trebuie să îţi dai seama când să te opreşti din a juca teatru, şi când trebuie să fii tu însuţi!

R: – E adevărată zicala „asta-i viaţa de artist, noaptea vesel, ziua trist”?

A.S.-D: – Nu cred că e adevărată. Viaţa, până la urmă, este aşa cum ţi-o faci tu. Vrei să fii vesel, şi viaţa îţi e la fel, nu, de asemenea. Eu una pot spune că sunt fericită pentru că am o familie excelentă, un soţ care îmi e mereu aproape, şi două fete minunate.

R: – Numărul rolurilor, probabil, se pierde, la un moment dat. Dar, totuşi, unele trebuie să rămână aproape de sufletul fiecărui actor…

A.S.D.: – Desigur…cu toate că îmi este foarte greu să aleg. Dar, fiind o persoană a momentului, căreia nu îi place să stea să disece prea mult o chestie, cel mai mult mi-au plăcut rolurile din Commedia del’Arte: Angelica (I due gemelli simmili –  regizată de regizorul italian Michele Modesto Casarin), Oliva (Când dragostea poartă pâslari – regia acelaşi Michele Modesto Casarin), Mitzura (O locomotivă şi o gară – regia Mihai Mălaimare), Fernanda (Intrusa – regia Mihai Mălaimare), Valpurgia (Gigi Amoroso – regia Mihai Mălaimare).

R: – Lumea artistică este una relativ exclusivistă. Se pătrunde greu în breasla actorilor?

A.S.D.: – Este mai greu până când îţi găseşti locul tău în teatru. Apoi, cu talent şi multă muncă, dar şi cu pasiune, nu mai este nimic greu. De aceea, când lumea mă întreabă dacă merită tot acest efort, eu răspund că, atunci când simt publicul că trăieşte piesa, când văd oamenii aplaudând sincer la finele spectacolului, atunci da, merită tot efortul şi toate sacrificiile. Câştigurile, în meseria noastră, nu se cuantifică în bani, ci în dragostea şi respectul pe care le primeşti de la public.

R.: – Dacă nu ar fi fost meseria de actriţă, ce altceva ai fi făcut în viaţă?

A.S.D. – Nu ştiu ce să spun…dacă nu eram actriţă, probabil că şi joburile le schimbam la patru-cinci-şase luni…dar mi-ar fi plăcut să fiu florăreasă sau cântăreaţă!

R: – Ce face actriţa Ana Sivu Daponte în timpul liber?

A.S.D.: – Timp liber… atunci când este, mi-l petrec împreună cu familia, cu soţul şi cu cele două fiice. Mergem foarte des în parc, la joacă, ne place să mergem cu cortul în plimbări…chiar am fost cu cele mici şi cu soţul la un festival de muzică rock, şi… am stat în cort. A fost minunat! Şi, da, ascult muzică, multă muzică de calitate, mai ales după cinci-şase ore de repetiţii.

R: – Cum privesc giurgiuvenii teatrul?

A.S.D: Nu ştiu, dar am impresia că, de la an la an, oamenii devin tot mai atraşi de frumos, de cultura de calitate, de teatru, în special. De altfel, mă bucur că din această vară începem stagiunea estivală în stradă, iar oamenii vor fi aproape de noi, şi vor avea posibilitatea să descopere sau să redescopere teatrul.

R: – Şi, o ultimă întrebare: dacă fetele ar vrea să devină actriţe, care ar fi sfatul pe care li l-ai da?

A.S.D: – Încă nu ştiu, nu m-am gândit…dar le-aş spune să se gândească bine, pentru că România nu e Hollywood, iar actorii români nu câştigă milioane de euro. Meseria asta e bine să o faci dacă într-adevăr iubeşti teatrul!

(Jurnal)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here