dscf0427

Luni, 21 septembrie, la ora 13.00 a avut loc deschiderea manifestării “Zilele muzeului giurgiuvean”, eveniment petrecut la sediul muzeului “Teohari Antonescu” de la Parcul Alei. Evenimentul a avut loc cu ocazia împlinirii a 75 de ani de activitate a muzeului judeţean, întemeiat de Prefectura din Giurgiu în 1934. Prima zi a acestei manifestări dedicate muzeului a debutat cu un discurs al directorului instituţiei, Traian Popa, în care acesta a prezentat un scurt istoric al muzeului “Teohari Antonescu”. Totodată, Traian Popa şi-a exprimat regretul pentru perioada în care muzeul nu a beneficiat de un personal şi o conducere cu un grad mai mare de implicare şi a făcut o serie de promisiuni legate de realizarea unor proiecte privind activitatea muzeului în viitor. Partea a doua a evenimentului a cuprins lansarea a două cărţi: „Cercetări arheologice pe Valea Câlniştei” ai căror autori sunt Cristian Schuster şi Traian Popa, ambii arheologi. Printre oficialităţile participante la eveniment s-au aflat: Cristian Marciu, reprezentant al culturii în cadrul Consiliului Judeţean, şi preşedintele Consiului Judeţean, Dumitru Beianu, care a declarat că îl bucură să vadă că în judeţul Giurgiu cultura are o activitate efervescentă. Cea de-a doua zi dedicată muzeului judeţean s-a desfăşurat în sediul Prefecturii şi a început cu prezentarea expoziţiei „Constantin Baraschi şi judeţul Vlaşca” în care au fost expuse mai multe opere plastice considerate dispărute. În cadrul conferinţei de presă care a urmat după vernisaj, prefectul Tudor Tănăsecu, a precizat câteva lucruri despre activitatea muzeului şi sprijinul oferit de Prefectură, iar la finalul alocuţiunii sale a dorit să atragă atenţia opiniei publice şi autorităţilor competente asupra pericolelor care pândesc monumentele de artă plastică, arhitecturale şi istorice şi să avanseze soluţii pentru salvarea lor. Galeriile de Artă „Silvia Grossu-Jelescu” a-u găzduit miercuri, ultimul eveniment din seria „Zilele muzeului giurgiuvean”. Expoziţia „Repere din evoluţia urbanistică a municipiului”, în colaborare cu Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale şi cu sprijinul Primăriei şi Consiliul Local Giurgiu, a avut ca exponate imagini şi documente din vechiul Giurgiu, o expoziţie unicat. „Ideea deschiderii unei astfel de expoziţii a aparţinut muzeografului Florentin Breazu, care s-a preocupat de căutarea şi culegerea documentelor”, a declarat directorul muzeului. Printre exponate s-a aflat pentru prima oară o copie a „Planului fortificaţiilor giurgiuvene”, lucrare executată de arhitectul oraşului

N. Beliargiu, după organizarea ofiţerilor ruşi la data de 5 decembrie 1829.

Aurelia PANĂ

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here