În ziua de 22 august, între orele 9.00-16.00, poliţişti din cadrul I P J Giurgiu (Serviciul de Ordine Publică), împreună cu poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Comunal Bolintin Deal şi reprezentanţi din cadrul Inspectoratului Teritorial Regim Silvic şi de Vânătoare Bucureşti, au executat o acţiune pe linie de silvicultură, pe raza oraşului Bolintin Vale, comunei Bolintin Deal şi comunei Ogrezeni care a avut ca scop controlul circulaţiei materialului lemnos pe drumurile publice.

În urma acţiunii au fost depistaţi S. ION, din comuna Merişani, judeţul Argeş, I. GABRIEL, din municipiul Curtea de Argeş, judeţul Argeş şi A. GHEORGHE, din comuna Coşeşti, judeţul Argeş, care comercializau material lemnos în alte locuri decât cele reglementate prin lege, fiind sancţionaţi contravenţional, cu amenzi în valoare totală de 6.000 lei, pentru comercializarea materialelor lemnoase în afara pieţelor, târgurilor, oboarelor, burselor de mărfuri şi altora asemenea, autorizate conform normelor privind circulaţia materialelor lemnoase.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here