DSCF1115

Spectacolul Orchestrei Simfonice Giurgiu, prezentat duminică 24 noiembrie  la Ateneul Bălănescu din municipiu, a demonstrat încă o dată că oamenii cu har, de valoare, oamenii oneşti sunt întotdeauna în stare de a dărui momente de mare sensibilitate semenilor lor. Mă refer aici la cei, să zicem, 40 (atât am numărat eu!), de membrii ai orchestrei reunite sub bagheta profesorului  Virgil Peţanca, director al Centrului Cultural ”Ion Vinea”, instituţie care alături de Primăria Giurgiu au fost  organizatorii acestui magistral concert. Spectatorii s-au bucurat, graţie efortului acestor muzicieni, de o seară greu de uitat. Cele câteva ”bijuterii muzicale”,  după cum le numea  prof. Peţanca, dăruite sufletului celor aproape 300 de spectatori ce au luat locul în fotoliile cochete ale Ateneului giurgiuvean, au fost posibile – aşa cum scriam la început – graţie prieteniei acestui om minunat, Virgil Peţanca, cu cei 40 de instrumentişti care au cântând ”pro bono”, aşa cum au făcut-o şi altă dată.

 

La finalul concertului mi-am adus aminte involuntar de Lora, cea care cu doar o săptămână în urmă încasase câteva mii de euro pentru o evoluţie de doar o jumătate de oră în faţa elevilor din Colegiul Maiorescu, la Balul Bobocilor  şi comparam efortul acestor muzicieni, cu mulţi ani de studiu, cu mii de ore de repetiţii, cu zeci de concerte grele în carieră şi nu în cele din urmă plătiţi cu salariul modest al unui bugetar, cu efortul unui cântăreţ din show bizul românesc, invitat seară de seară  la talk show-uri,  păcălindu-ne cu nişte play-backuri  penibile şi o flecăreală fără noimă. Ce cuvinte de mulţumire am putea născoci atunci  pentru a-i răsplăti  pe cei 40 de instrumentişti care după ce şi-au lăsat acasă părinţii, copiii, străbătând  drumul de la Bucureşti la Giurgiu, într-un autocar sărăcăcios şi neîncălzit, îngrămădiţi printre instrumente, şi-au îmbrăcat modestele rochii de seară şi respectiv smokingurile cu papion, (în)cântând  pentru câteva ore oameni lihniţi de dorinţa de îngeresc, de dumnezeire, într-un oraş în care biserica nu reuşeşte decât arareori să suplinească  acele clipe neegalate de niciun aparat  inventat până astăzi, de care are atâta nevoie sufletul nostru omenesc?  Dar mai ales mă întreb ce lume mai  e asta  care a ajuns să cheltuiască  sute de euro pe un fanfaron, fără prea  multă  carte, ca să-i spargă timpanul,  şi care colac peste pupăză mai are şi nume de vidanjă: ”DJ”… Cai Verzi pe Pereţi!, chiorându-se la el cum învârte  un vinil ca pe clătită în tigaie. Asta în timp ce 40 de instrumentişti, tobă de carte, oameni stimaţi şi respectaţi la ei în comunitate, care găsesc înlăuntrul lor  disponibilitatea a-şi sacrifica duminica, pentru a dărui , câteva ore din viaţa lor, răspunzând bis-urilor sălii fără ca cineva să le agaţe hârtii de un milion la arcuş sau să dea în ei cu  sute de lei  făcute ghemotoc… În ce lume trăim? Mă uitam în sală şi am înţeles totuşi că mai avem o şansă. Ateneul era aproape jumătate ocupat cu  tineri . De la copii de 6-7 ani veniţi cu părinţii, la elevi de liceu veniţi cu prietenele. Aşa  cum odinioară, cei ajunşi astăzi la vârsta a treia, obişnuiau să meargă la cinema şi apoi la o amandină,  în cofetăria din centrul oraşului, copiii noştri, puţini, este adevărat!, intră cu dragoste pentru  actul artistic de calitate, în sala de spectacol, bucurându-se de piesele lui Rossini, Mozart sau Brahms aşa cum bolnavii incurabili se bucură de fiecare zi de viaţă.

 

Cum să le le mulţumim  celor 40 de instrumentişti  pentru basmul minunat pe care ni l-au povestit  în această seară de noiembrie, duhnind a primăvară, care au aprins în noi  speranţa că vom mai fi martorii altor astfel de serate muzicale, sub bagheta fermecată a  acestui  Merlin al muzicii concertistice giurgiuvene, prof. Peţanca, în detrimentul spectacolelor  cu dedicaţie electorală, doldora  de  Bursuci, Salam-uri şi fete opulent dezbrăcate, îndoite sub greutatea silicoanelor. Se simte în aer nevoia de o terapie…terapia prin muzică bună. Ar fi singura şansă de retrezire la bunul simţ  al unei generaţii  injectată cu manele şi resuscitată cu house!

 

M.Lomanwl

 

4 COMENTARII

  1. Iar daca Orchestra a interpretat si vreo melodie a formatiei The Beatles,din cele care-mi vin in minte,cum ar fi Lady Madona,O-bla-di O-bla-da,Come Together,Yesterday,Give Peace a Chance,Get Back,sau orice alta melodie de-a lor,inseamna ca cei de-o anumita varsta le-au putut fredona impreuna cu orchestra,iar cei mai tineri afla ca mai exista si alta muzica decat „Mai dute-n dragostea mea”sau „Baga bani”,ca sa nu mai zic de manele…

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.