UPDATE, ORA 19.10: SMURD ROATA, DEPLASAT LA LOCUL ACCIDENTULUI, A PORNIT, CU PUȚIN TIMP ÎN URMĂ, SPRE SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ GIURGIU CU UNA DINTRE VICTIMELE ACCIDENTULUI. 

Puțin după ora 18, pompierii giurgiuveni au fost solicitați să intervină, prin intermediul numărului unic de urgență 112, la un accident cu un autoturism și o utilitară, cu o victimă încarcerată, în apropierea restaurantului Soleil din Bolintin Vale.

La locul intervenției s-a deplasat o ambulanță a Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, iar la fața locului au constatat că este, totuși, vorba despre trei victime, acesta fiind, de fapt, motivul solicitării ambulanței SABIF, pe lângă cea a celor de la SMURD.

Victima în stare mai gravă, un bărbat de aproximativ 35 de ani, este tansportat, în aceste momente, de echipajul SAJ Giurgiu sosit la fața locului, la spitalul Universitar din București, prezentând traumatisme craniene și la membrele inferioare, iar celorlalte două victime și se acordă primul ajutor de către echipajul SMURD Giurgiu până la sosirea echipajului ambulanței bucureștene.

(Jurnal)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here