RENEXPO® SOUTH-EAST EUROPE creează în București punctul de întâlnire Nr. 1 pentru persoane cheie și experți în vederea transferului de cunoștințe în sectorul energiei. Evenimentul creează istorie de peste 6 ani și revine de fiecare dată cu noutăți în domeniu. Experți și persoane cu putere de decizie se vor reuni din nou în cadrul târgului, conferințelor și evenimentelor conexe între 20-22 noiembrie 2013, la EXPOROM București.

Companii naționale și internaționale bine cunoscute și apreciate își vor prezenta produsele și serviciile pe parcursul celor 3 zile de eveniment. Până în prezent și-au anunțat participarea un număr de peste 120 de expozanți din 12 țări de pe 2 continente, care vor expune pe o suprafață expozițională de 6000m².

Expozanții vor putea fi găsiți ușor de către vizitatori datorită poziționării acestora pe sectoare. Planul halei este împărțit pe domenii și anume: RENEXPO® SOLAR, RENEXPO® WIND, RENEXPO® HYDROPOWER și RENEXPO® BIO&CO. Centrul atenției va fi din nou sectorul fotovoltaic, care va fi reprezentat în cadrul târgului de aproximativ 70 de expozanți, reprezentând peste 50% din totalul de expozanți înscriși la eveniment.

 

Companii importante precum: Altius Photovoltaic, Danubius, Enercon, Energobit, ESPE RO, Global Hydro Energy, Herz Armaturen, Jinko Solar și PM Service își vor surprinde vizitatorii cu noutăți din domeniu, vor oferi informații despre caracteristicile și avantajele unor produse unice și își vor expune noi proiecte și servicii.

Vizitatorii vor putea admira pe standul celor de la Paulownia GreenE S.R.L. plante energetice in vitro (hibridul Paulownia Clona in Vitro 112®). Cei de la compania Ponast vor expune pe stand noua serie de cazane complet automate pe peleți, iar Solare Datensysteme GmbH își va prezenta cele trei noi modele Solar-Log.

RENEXPO® va găzdui pentru a doua oară Standul Comun German, pe o suprafață de 100m², cu companii de renume precum Schletter GmbH, MWM, Dach und Sonne GmbH, Kanne&Joos, Dreyer&Bosse organizat de Camera de Comerț Româno-Germană.

 

Paleta diversificată de produse și servicii prezentată de expozanți din cadrul târgului va fi completată de conferințele internaționale și o serie de evenimente conexe care vor avea loc în paralel cu expoziția. Cele 9 conferințe internaționale, workshopurile și forumurile vor fi organizate pe tematici din domenii ca: energie eoliană, energie solară, biomasă, hidroenergie, eficiență energetică și cogenerare.

Sponsorii evenimentului sunt: Apostolas Bobolas SA, B-Team Consult and Services SRL, Gaia Energy SRL, Monsson Operation, Noerr, RomNed Industrial Foundation Equipment SRL, SMEA srl și Stalfort. RENEXPO® este susținut și de către instituții importante: Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

RENERGY AWARD va fi oferit pentru a doua oară în cadrul Serii Profesionale pentru Networking, pe data de 20 noiembrie 2013 la Solange Ballroom. Premiul va fi acordat în doua categorii, unei Personalități Remarcabile și unei Tehnologii Inovatoare.

Mai multe informații despre cel mai mare eveniment din domeniul energiei regenerabile în România și Europa de Sud-Est, RENEXPO® SOUTH-EAST EUROPE și conferințele însoțitoare  puteți găsi pe www.renexpo-bucharest.com.

Despre REECO:

Compania, cu sediul în Reutlingen-Germania este unul din cei mai mari organizatori de târguri și conferințe din Europa în domeniul energiei regenerabile și eficienței energetice. Din 1997 și până în prezent, REECO a organizat peste 1000 de expoziții și conferințe, care au fost vizitate de aproximativ 50.000 de experți și la care au participat peste 2000 de expozanți. Portofoliul companiei cuprinde 9 târguri și 60 de conferințe organizate anual, de către aproximativ 50 de angajați în România, Germania, Austria, Polonia și Ungaria.

 

Contact:

Anca Oprea

REECO RO EXPOZIȚII SRL

B-dul. Revoluţiei, Nr. 96, Ap. 4,

310025 Arad

Tel: +40 (0) 257-230999

Fax: +40 (0) 257-230998

oprea@reeco.ro

www.reeco.eu

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here