Încă de luni, 7 august, comercianţii aduşi în municipiul nostru de Bâlciul de Sfânta Maria şi-au instalat tarabele (sau maşinile, după caz), în zona destinată lor. Şi, tot de atunci, au apărut şi primele restricţii în zonă. 

După cum ne preciza, recent, directorul Direcţiei Poliţiei Locale Giurgiu, Lazăr Ciobanu, în perioada 7 – 10 august sunt dislocate, în zona amintită, patrule de control pe timp de zi, în interiorul bâlciului, care verifică, în special,agenţii economici din interior, iar intervenţia şi o patrulă de la ordine publică supravehează zona exterioară a bâlciului. 

jandarmi-balci-giurgiuÎn intervalul orar 18 – 22, pentru aceeaşi perioadă, sunt dislocate, de la Poliţia Locală, o patrulă de intervenţie şi una de la ordine publică, ambele fiind în permanentă patrulare în zona Bâlciului. 

Începând cu data de 11 august, până pe 15 august, circulaţia urmează a fi restricţionată, atunci când situaţia o impune, pe segmentul de şosea cuprins între intersecţia cu Drumul Serei până la intersecţia cu Linia de Centură spre Bălanu. 

„În această perioadă, rugăm conducătorii auto să nu staţioneze la o distanţă mai mică de o sută de metri de intersecţia Drumul Serei, sau pe segmentul menţionat pentru închidere. Atenţionăm că vom avea echipaje ale poliţiei locale rutiere, care vor restricţiona şi dirija circulaţia în zonă. De asemenea, facem apel la conducătorii auto, dar şi la taximetrişti, să nu blocheze sub nicio formă intersecţia de la Drumul Fermei, loc ce va fi capăt de linie pentru mijloacele de transport în comun care vor avea traseul spre bâlci, în aceste zile. Taximetriştii vor fi îndrumaţi către drumurile laterale, către Drumul Fermei, unde îşi vor putea aştepta clienţii. Astfel, circulaţia, în zilele Bâlciului, va fi sens unic pe Drumul Fermei pe sensul dinspre Şoseaua Ghizdarului către Şoseaua Bălănoaiei”, spunea Lazăr Ciobanu. 

Programul de derulare al activităţilor comerciale în bâlci va fi, în aceste zile, de la ora 9  la ora 24, ordinea fiind asigurată, în intervalul orar 9 – 16, de către o patrulă pedestră la interior, iar în intervalul 17 – 24 de două patrule pedestre la interior, dar şi la exterior, şi, în plus, de un echipaj de la serviciul rutier pentru restricţionările de circulaţie. De asemenea, vor fi prezenţi şi cei de la patrula mobilă de intervenţie, precum şi cei de la ordine publică. 

Alături de poliţiştii locali, la buna desfăşurare a Bâlciului de Sfânta Maria vor acţiona şi cei de la Poliţia Naţională (puncte fixe pe Drumul Fermei şi la Bariera Ghizdarului), precum şi patrule ale Inspectoratului de Jandarmi al Judeţului Giurgiu, acestea din urmă acţionând pentru menţinerea ordinii publice. 

În ceea ce îi priveşte pe cei care trebuie să tranziteze, cumva, zona ce va fi închisă în aceste zile, sunt puse la dispoziţie rute ocolitoare, pe Linia de centură către Şoseaua Alexandriei, sau pe ruta Şoseaua Bălănoaiei – Linia de Centură – Penitenciar – Ghizdaru – Bălanu – Onceşti, a mai precizat directorul DPL Giurgiu. 

(Jurnal)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here