sigla  cu www*Vezi cum poți deveni membru și când are loc viitoarea competiție sportivă la care poți participa chiar tu.

„Am inițiat înființarea acestui club ca o Asociație non profit, pe structura de ONG, ne spune președintele său Mugurel Roșu. Este primul club nautic înființat la Giurgiu după cel din perioada interbelică. Menționez că primul Club Nautic din România a fost fondat la Giurgiu, în anul 1931. Împreună cu câțiva prieteni inimoși ne propunem să reinaugurăm activitatea nautică în orașul port la Dunăre, oraș care a fost vitregit de acest club de-a lungul timpului. Ne propunem, în același timp, să atragem tineri și nu numai către sporturile de apă și către eco-turism”. Înființarea Clubului Sportiv Nautic San Giorgio se bazează, spune Mugurel Roșu, pe existența Dunării ca element natural, dar și pe dorința locuitorilor giurgiuveni, și nu numai, de a practica sporturi de apă. Vrem să concentrăm în Giurgiu pe cei care își doresc să facă sport, și pe cei care au o ambarcațiune și care doresc s-o folosească pe Dunăre. Aici mă refer și la atragerea locuitorilor din București și din zonele limitrofe orașului și județului nostru, locuitori care pot folosi Dunărea și facilitățile puse la dispoziție de club, ca o alternativă de recreere. Prima acțiune a Clubului Nautic San Giorgio a fost participarea la acțiunea Asociației Mila 23- ROWMANIA- a fostului mare sportiv Ivan Patzaichin, împreună cu care am organizat acțiunea din 3 august, de pe Canalul Sfântul Gheorghe, zona Podului Bizset. Pentru perioada viitoare, ne spune Mugurel Roșu, ne propunem înființarea unor secții sportive de performanță, dorim să avem grupe de caiac-canoe și yahting, de unde să promoveze sportivi de performanță. Din 2014 Clubul Nautic San Giorgio se va afilia la Federația Română de Caiac – Canoe și la Asociația Română de Yahting. Tot din anul 2014 vom fi înscriși și în Calendarul competițional al Ministerului Tineretului, Sporturilor și Turismului, cu sprijinul Direcției Județene de Sport și Tineret Giurgiu. Următoarea acțiune sportivă a Clubului Nautic San Giorgio va avea loc pe 20 septembrie, spune președintele Mugurel Roșu, când organizăm Parada ambarcațiunilor din Giurgiu. Această acțiune va avea loc pe Canalul Sfântul Gheorghe, publicul spectator putând admira ambarcațiunile de pe Podul Bizset, atunci când ele vor trece pe sub el. După competiție spectatorii vor putea viziona ambarcațiunile și chiar să le testeze. Înscrierea la această competiție sportivă poate fi făcută până la data de 15 septembrie, pe pagina de facebook a Clubului www. sangiorgio. ro, pe profilul de facebook Club San Giorgio, sau la sediul Clubului din municipiul Giurgiu, sediu situat pe Bulevardul București, adiacent blocului 205/3S1, la etaj, vis-a-vis de Parcul Mihai Viteazul. Adeziuni pentru înscrierea la competiția sportivă din 20 septembrie, precizează președintele Clubului Nautic San Giorgio, Mugurel Roșu, pot fi depuse la sediul Clubului sau pe adresa de E-mail: office@sangiorgio, modelul de adeziune putând fi găsit și pe site-ul oficial.

Redacția „Jurnal giurgiuvean” salută inițiativa înființării acestui Club și îi urează viață lungă și mult succes în activitatea competițională.

Heliade CĂLIN

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here