AcasăActualitateCe nu ai voie să faci astăzi, în miercurea din Săptămâna Luminată...

Ce nu ai voie să faci astăzi, în miercurea din Săptămâna Luminată…

Săptămâna Luminată este prima săptămână după Paşte, o perioadă încărcată cu obiceiuri şi tradiţie. Miercurea din Săptămâna Luminată este ziua în care bărbaţii se întorc să muncească la câmp.

Miercurea din Săptămâna Luminată se mai numeşte şi Sfânta Mercurie. În popor, în miercurea din Săptămâna Luminată femeile nu au voie să muncească  pentru că aduc rozătoarele în casă şi vor fi lipsite de bucate pe masă tot restul anului.

Zilele de miercuri şi vineri din Săptămâna Luminată sunt zile cu „harţi”, adică există dezlegare la mâncărurile de dulce. Conform Tipicului Sfântului Sava, miercurea şi vinerea, în perioada cuprinsă între Învierea Domnului şi Duminica Tuturor Sfinţilor (prima după Rusalii), este „dezlegare la peşte”. De asemenea, de la Învierea Domnului şi până la Rusalii, nu se fac metanii, ci doar închinăciuni.

În Săptămâna Luminată, porţile Raiului sunt deschise pentru sufletele păcătoşilor reţinute în iad.

(Jurnal)

VREMEA

Giurgiu
cer fragmentat
15 ° C
15 °
15 °
60 %
5.4kmh
78 %
vin
24 °
sâm
26 °
Dum
28 °
lun
30 °
mar
21 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!