Dacă ar fi trăit,  astăzi Nichita Stănescu ar fi împlinit 85 de ani (n. 31 martie 1933, la Ploiești).

Ales – post mortem – membru al Academiei Române, Nichita  a fost considerat marele reformator al liricii moderne din țara noastră.

Considerat atât de critica literară cât și de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”, Nichita Stănescu aparține  poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960 – 1970.

În perioada 1944 – 1952 a urmat Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, iar între 1952 – 1957 a urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității din București.

În 1952, s-a căsătorit cu Magdalena Petrescu.  Cei doi se vor despărți ănsă după numai un an.

În 1962 s-a căsătorit cu poeta și eseista Doina Ciurea. Ulterior, fiind împreună cu poeta și autoarea Gabriela Melinescu, se vor inspira reciproc în a scrie și a construi universuri abstracte.

În 1982 se căsătorește cu Todorița (Dora) Tărâță.

 Conform declarațiiloe  lui Ștefan Augustin Doinaș, în vara lui 1977,  pe vremea când criticul s-a împrietenit cu Nichita, acesta devenise  deja dependent de alcool, mai precis – de vodcă.

Conform AMPress, deși deseori el declara că alcoolul îi crea starea de grație a poeziei,  alcoolul i-a produs din ce în ce mai multe crize hepatice . Ele  s-au înrăutățit spre 1981, când a și fost internat la Spitalul Fundeni. Doi ani mai târziu, s-a stins din viață în noaptea de 12 spre 13 decembrie, la vârsta de 50 de ani.

” Cele nouă raiuri”


Fiecarui pas al tau
I se cade o caleasca.
N-a cazut de mult o pleaca
asa grea pe capul meu!
Coltul strazii daca-l dai,
ai si nimerit in rai.
Ingerasi cu buci grasune,
stau la poarta, sa te sune,
caci, desigur, se cuvine
mare cinste pentru tine
si hodina pentru mine…
– Capul tau e-un zurgalau,
suna-anevoios si rau!
Si numai urechea mea
te aude, daca vrea.
– Raiul-al doilea, si el
mai departe e, nitel,
cum dai coltul celalalt,
langa pompa de bazalt
(N-are robinet; in schimb
sa-i dai drumul poti, c-un nimb,
si-o sa curga doar caimac
si luna de varcolac)
‘nuntru, ingerimea snoba,
poarta numai roti de soba
Iar la sold, ca sabie,
Numai cate-o vrabie!
– Cerul-al treilea, fireste
nici nu se deosebeste
de-al doilea – decat
ca-i mai mic si mai urat.
Sfantul Pavel daca tu-l
zavorasti cu lacatul,
treci de-adevaratulea
in raiul al patrulea,
unde prietenul Francois
te pofteste pe-o saltea
tot de scanduri rihtuite,
pe sub tine nadusite,
ca sa te invete-asa
raiul cel de-al cincilea!
– Fiindca-ti place-acest popas
si n-am vreme, eu te las
si plec singur, mai departe,
prin raiul sase si sapte,
unde voi intarzia…
(Singur, fara dumneata)
Asteptand, junghiat e jind
babele sa oua –
raiurile opt si noua
in constructie fiind

(Nichita Stănescu )

 

(Jurnal)