Sigla-Primaria-GiurgiuFlorian Nicolae își asumă riscul de a pierde totul în disputa pentru fotoliul Primăriei. Spunem asta căci împotriva gesturilor de curtoazie a liberalilor ( noii săi colegi de partid), și a declarațiilor lui Marian Petrache, secretarul general al PNL, prin care Nicolae este deja cotat favorit  pentru acest post, o parte dintre membrii partidului au însă o altă viziune…Conform sintagmei Ai puțintică răbdare stimabile!, Vasile Blaga, celălalt copreședinte al PNL solicită însă colegilor săi ca mai întâi să fie consultate sondajele și de abia pe urmă să se facă declarații presei.

Oricum pentru Florian Nicolae această încercare este cântecul său de lebădă, căci în cazul în care liberalii vor avea o altă opțiune, după sondaje,  cariera sa politică aproape că s-a încheiat. Asta pentru că înapoi la PSD, Nicolae  nu se poate întoarce și chiar dacă s-ar întâmpla asta procesul ar impune postura de vasal față de liderii acestui partid. O variantă ar fi  aceea de  a migra către alt partid sau să se declare independent, variantă care din nefericire pentru el, de data asta nu ar mai păcăli pe nimeni.

(Redacția)