Dacă vă mai aduceți aminte, încă din 18 ianuarie îmi exprimam dezaprobarea față de intenția primarului Barbu de a acorda titlul de cetățean de onoare celor 4 primari ai municipiului Giurgiu, anteriori mandatului său, respectiv: Cristian Marciu, Remus Tunaru, Nicolae Mărculescu și Lucian Iliescu. Sugeram cu aceeași ocazie ca această propunere să fie mai întâi expusă dezbaterii publice, că doar titlul se numește ”cetățean de onoare” fiind acordat în numele urbei noastre și nicidecum din partea Fundației Barbu!
Nu numai că primarul Nicolae Barbu a sfidat total acest demers, dar l-a considerat o sfidare, expunerea sa de motive asupra acestui punct din Ordinea de zi a ședinței Consiliului local din 29 ianuarie fiind plină de jigniri și observații tendențioase la adresa semnatarului acestor rânduri . Iată mai jos doar o parte din acest text.
Nicolae BARBU: ” (…)În referat și în expunerea de motive am prezentat motivele acordării titlurilor. Am candidat ca independent și am spus atunci că nu implic în activitatea mea politicul. Tot ce-am făcut până acum la Primărie n-a avut criteriu politic. S-au împlinit 25 de ani de la Revoluția din dec. 1989, am trecut printr-o perioadă cu multe frământări. Era un moment foarte important pentru foarte mulți dintre cei care azi suntem în această sală în care putem vorbi liberi doar datorită acelor oameni care au făcut revoluția. …. Am considerat că toți primarii care au administrat Primăria Giurgiu au acest merit. Fiecare a făcut ceva pentru municipiu cât a fost la cârma lui, mai mulți sau mai puțini ani. Nicio perioadă n-a fost ușoară. Cele 5 luni după revoluție au fost grele, nu erau structuri și erarhii și făcea fiecare ce vroia! Plecase de la conducere o generație și venise alta nouă. Să ne aducem aminte ce convulsii sociale și discuții au fost – mineriadele etc. Era foarte greu să faci administrație. Atunci nu exista nimic, era vid legislativ. A fost mai greu în cele 5 luni, atunci când lumea îți cerea ceva. Dacă nu puteai să-i dai unui om ce-ți cerea erai catalogat imediat comunist sau criptocomunist!
Au urmat primele alegeri libere. Dl. Petre Roșu a fost izvorul meu de inspirație despre activitatea Primăriei. În anii 1992 – 1996 s-au făcut câteva investiții foarte utile, Insemnele orașului, Ziua Orașului etc. Remus Tunaru e purtător de Cruce Patriarhală, a înființat Cimitirul SF. Ghe. Nou, a asfaltat Șoseaua București care se folosește iată și după 20 de ani etc.
Lucian Iliescu – Nu cred că cineva de aici a suferit mai mult ca mine din cauza lui. Știți ce mi-a făcut în campania electorală. TINCU scrie cum primește banii! Când primea de la Primărie scria numai de bine, iar când îi dă Consiliul Județean nu mai scrie de bine de noi. Domnilor să nu ne luăm după fițuicile de pe online – iar consilierul care a adus scrisoarea a făcut un gest urât! În sala de Consiliu Local se discută probleme serioase și nu trebuie să aducem mizerii cu atac la persoană, față de cei care au desfășurat o anumită perioadă activitatea de primar. Recunosc meritele tuturor pentru că ce avem azi în oraș se datorează și lor. Fiecare trebuie să lăsăm ceva în urma noastră, iar ei au lăsat. În concluzie, fiecare din cei 4 foști primari și-au adus contribuția la dezvoltarea orașului. Au fost aleși de cetățeni și ce facem noi azi e un gest de normalitate. Partea de politică s-o discutați la partide pentru că aici se face doar administrație. Fiecare din noi greșește în viață. De ce ne aducem aminte de lucrurile bune ale unui om doar când nu mai e printre noi! Este un gest minim de recunoștință. Este un titlu simbolic. Deținătorul lui nu beneficiază de nici un ajutor, scutire de taxă sau altceva, nici măcar de un loc de veci gratuit!”
Nu mă voi lega în rândurile de mai jos de constatările lui Ionel Dinu, pe care nu le-am reprodus în textul de mai sus și pe care (știe toată lumea!), uneori îl mai ia gura pe dinainte, ci de concluziile periculoase și defăimătoare ale primarului Nicolae Barbu.
Nici n-am să iau în seamă considerațiile acestuia privind probitatea publicației pe care o conduc , ea având mandatul cetățenilor încă din anul 1991, singurii ce ne pot judeca fiind doar ei, cititorii și Bunul Dumnezeu!
O publicație ce apare de 24 de ani, săptămână de săptămână, cu truda tuturor celor ce sunt încă și a celor care mi-au trecut prin redacție și care au reușit să străbată regimuri politice care, asemenea celui de astăzi, atunci când nu mai aveau argumente, treceau la represalii, la amenințări, debitând minciuni și injurii.

În privința faptului că astăzi, eu și primarul Barbu suntem în total dezacord cu acordarea titlului de cetățean de onoare, celor patru predecesori ai domniei sale, persoane ce au gestionat Primăria din funcția de primar, este un argument al unei reale democrații și nicidecum n-ar trebui să constituie un motiv de dispută. Dacă domnul primar Barbu nu a înțeles că am dreptul câștigat prin constituție de a emite păreri sau de a trage concluzii, ca orice alt cetățean, înseamnă că dumnealui are o problemă majoră de percepție a realității. Atât eu cât și mulți alți cetățeni ai acestui oraș ( mulți dintre ei , alegători de-ai dânsului), credeți-mă că suntem pe deplin îndreptățiți să considerăm că hotărârea de a acorda titlul de onoare tuturor primarilor care au păstorit în ultimii 25 de ani acest oraș (municipiu așezat ”la loc de frunte” în toate topurile în care se vorbește de sărăcie, somaj ,migrație politică, fraude electorale !), e una lipsită de sens. De câtă obiectivitate poți da dovadă când acorzi titlul de cetățean de onoare unui primar ce a gestionat orașul doar cinci luni? În comparație cu Lucian Iliescu, primar timp de patru mandate! Vorbiți de onoare și de moralitate în timp ce acordați acest titlu unui om declarat incompatibil de către ANI, Cristian Marciu. Nu cumva ca o ”recompensă” pentru faptul că s-a folosit de banul public sau pentru că vă este coleg de partid? Ce raționament , ce logică se ascunde în spatele acestui spectacol ieftin de-a bunele intenții ?
În privința faptului că scriu după cum primesc bani, ”ba de la Primărie, ba de la Consiliul județean”, îi atrag atenția domnului primar, să nu confunde măncărica cu măncărimea! Nici domnia sa , și niciun alt politician sau instituție nu mă poate plăti, pentru că nu sunt de vânzare și nici de închiriat , așa cum a făcut dumnealui cu câțiva din oamenii de presă pe care îi are în subordine. Eu nu reprezint o marfă, cum cred politicienii despre noi jurnaliștii. Nu lui Tincu i-a acordat Primăria ajutor financiar. Banii au fost alocați de către Consiliul Local, prin votul unanim al consilierilor , către singura revistă de cultură și artă din județ , din al cărui colectiv fac parte oameni valoroși care deși nu dețin titluri de cetățeni de onoare, sunt posesori de doctorate ( reale , nu copy paste!) , bucurându-se din plin de aprecierea cetățenilor. Oameni care au adus prin munca lor, prin prestigiul și importanța activităților intreprinse de-a lungul vieții, un plus de valoare acestei comunități. Probabil că numai domnul primar își poate permite să cumpere și să plătească prestatori de servicii atât de duplicitari și de lacomi încât au ajuns să scrie pentru două site-uri, cu interese aparent contrare, jurând că o fac cu convingere! Iată jurnalistul cameleon, care poate scrie cu același devotament și despre credința în Dumnezeu , dar și despre anticrist. Sau poate la domnul primar se aplică principiul : ”judecă-i pe alții după propriile tale valori și obiceiuri”!

Ce nu vrea să înțeleagă Nicolae Barbu ca și colegul său de partid , Niculae Bădălău, este că eu nu sunt mercenar, ci un profesionist. Pentru mine presa este pasiune și totodată afacere. Publicația pe care o conduc, ca orice presă din lume, vinde informație, spațiu publicitar în condiții legale, pe bază de contracte, facturi fiscale, plătind tva, impozit, retribuind angajați și colaboratori, fiind înregistrat ca instituție de presă, făcând parte din grupul societăților de presă acreditate de Patronatul de presă din România. E adevărat, că salariul e mai puțin generos decât al PSD-ului. După buget coane Fănică! Deci suntem la zi cu datoriile către stat, cu programele de calculator plătite, ceea nu se poate spune despre adevăratele ”fițuici online” de care vorbește domnul primar.

Întorcându-mă la tema acestui conflict, faceți o confuzie impardonabilă declarând că oferind acest sprijin material revistei Valahia, mă plătiți pe mine, sau îmi cumpărați demnitatea, transformându-mă într-un tonomat de presă, obedient primarului și grupului său de interese. Consiliul local nu este proprietatea nimănui, cum nici Primăria nu are vreun acționar majoritar, după cum dați de înțeles. Substituindu-vă voinței consilierilor locali ce au fost de acord cu acest demers al nostru de a scoate o revistă, nu faceți altceva decât să ne dați de înțeles, că toți acești cetățeni, ar fi controlați de d-stră. Ceea ce este extrem de periculos și de umilitor pentru dumnealor, nu credeți, d-le primar?

Tirajul revistei de care faceți atâta caz îl oferim aproape în totalitate , gratuit, iubitorilor acestui gen de presă , primăriilor, instituțiilor de specialitate, bibliotecilor, muzeelor etc. Nu poate fi vorba aici de vreun profit, ci doar de bucuria și satisfacția profesională că într-o lume obscură, tristă, doldora de inculți, cultura mai poate constitui o șansă… Și știți că v-am aplaudat de fiecare dată când ați sprijinit actul artistic, arta și cultura. Nicicum pentru că primeam bani din partea cuiva. În concluzie, cinstit și moral așa cum vă place dumneavoastră să spuneți,  uzând prea des și de nepotrivit de acești termeni , ar fi  să vă cereți scuze. Eu le aștept sperând că nu m-am înșelat atunci când v-am sprijinit necondiționat , fiind de atâtea ori interfață între d-stră și cetățenii acestei urbe. Ar fi  în același timp un semn de respect  și față de cei care au aceeași opinie ca și mine, cetățeni care s-au trezit ca și mine  jigniți pentru că au avut o altă opinie dcât a dumneavoastră.

Cu aceeași prețuire pentru adevăr și dreptul la opinie: Florian TINCU.
(***Pentru a nu abuza de spațiu, am să vă redau în subsolul paginii materialul care a provocat iritarea nejustificată a primarului Nicolae Barbu)
Care este miza titlului de cetățean de onoare
Surprinzătoare ideea primarului Nicolae Barbu de a acorda titlul de cetățean de onoare celor patru giurgiuveni ce au ocupat până la mandatul său, postul de primar al municipiului Giurgiu. Ba ni se pare chiar anecdotică afirmația primului edil că acest titlu se acordă celor patru pentru: tot ceea ce este acum în oraș , se datorează și activității lor… Cum poți acorda un astfel de titlu pretextând așa ceva, atâta timp cât Giurgiu se află în coada clasamentelor la aproape orice în România, așa cum comentau pe site-ul publicației Jurnal giurgiuvean, mai mulți cititori de-ai noștri.
Dar hai să o luăm în ordine: Cristian Marciu – primar între luna ianuarie și luna mai a anului 1990. Pentru doar 5 luni de ”domnie”, cel ce a fost declarat incompatibil de ANI, ar putea deveni cetățean de onoare, deși nu dovedește onoarea de a părăsi acest post de vicepreședinte al CJ Giurgiu.
Al doilea viitor laureat este Nicolae Mărculescu, despre care ne abținem să afirmăm ceva. Nu de alta, dar am învățat că așa este creștinește ca despre morți să vorbești numai de bine!
Vine rândul lui Remus Tunaru, cel care a excelat prin absența sa (devenită proverbială!), în treburile administrației locale. Deseori primarul Tunaru a fost prins dormind prin ședințele de Consiliu local, gest semnalat de presa locală.
Urmează , în sfârșit, Nemuritorul, El Lider maximo, Dictatorul și cum o mai fi fost supranumit, este vorba despre Lucian Iliescu. Un cripto-comunist asemuit deseori de giurgiuveni cu Fidel Castro, despre care Nicolae Barbu numai vorbe de laudă n-a avut în campania alegerilor electorale pentru Primăria Giurgiu, când Iliescu i-a fost contracandidat. Vorba unui alt cititor de-al nostru: dacă îl vreți pe Iliescu cetățean de onoare atunci de ce ați mai candidat împotriva lui? Așa e! De ce nu l-ați lăsat să continue proiectele pe care le-a început? Multe dintre ele , realizate cu VIP-uri locale gen Bealcu (fie-i țărâna ușoară!) sau celebrul Butoane?! Un om de care și acum giurgiuvenii își amintesc cu un puternic resentiment, și pe care îl suspectează că ar fi împărțit mare parte din acest oraș cu prietenii și familia…
Iată care sunt cei patru nominalizați de către primarul Nicolae Barbu, pentru titlul de cetățean de onoare! Un titlu aruncat , după cum am văzut în rândurile de mai sus, în desuetudine, la lada cu lucruri ridicole…Nu era mai nimerit oare să întrebați mai întâi cetățenii acestui oraș, dacă sunt sau nu de acord cu această propunere? Asta deși importanți oameni de cultură, persoane de mare valoare nici măcar nu sunt amintite…În timp ce unui grup de revoluționari giurgiuveni li s-a refuzat acest titlu deși riscurile pe care aceștia și le-au asumat în decembrie 1989 le-ar fi dat tot dreptul…Dar despre acest subiect vom scrie cu altă ocazie. Până atunci merită să chibzuiți la ce cred și ceea ce își doresc cei ce v-au ales în fruntea acestui municipiu, pentru a nu fi judecat de ipocrizie. Sunt voci care susțin deja că în acest mod., Nicolae Barbu va forța mâna următorului primar al orașului de a-i acorda lui, acest titlu.
(Florian TINCU)

7 COMENTARII

  1. Îmi mențin părerea exprimată sub formă de comentariu la articolul din 18 ianuarie,unde făceam o paralelă cu reacția presei din București,dacă primarul capitalei,doctorul Sorin Oprescu ar fi avut o asemenea idee!Mai mult,aflu din altă publicație giurgiuveană că înaintea ședinței cu pricina,articolul din JGR/18.01 ar fi fost multiplicat și distribuit celor care trebuiau să voteze.Și totuși,cred că in acest moment PDL -iștii,inclusiv cei din Giurgiu ,urmăresc cu sufletul la gură filmul care rulează de două zile în București,”Ziua în care vin peștii…”,dar nu cel cu frumoasa Anne Margret,ci cu o milady de Dâmbovița ,fiindcă este vorba de Peștii PDL prinși de DNA!!!

  2. Este hilar sa primesti titlul de cetatean de onoare pentru ca ai fost primar si ti-ai adus contributia la dezvoltarea unui oras. Asta este menirea ta,scopul pentru care ai fost ales nu ai facut nimic senzational Puteau fi numiti cetateni de onoare daca in acest oras duduia economia, aveam o faleza demna de un oras la Dunare, un oras portuar,daca aveam strazi demnne de orase europene,daca aveam baze de agrement pentru tinerii nostri, daca aveam un strand civilaz si multe alte lucruri. Daca Barbu este mandru de acest oras inseamna ca nu mai merita niciun mandat. Rusine

  3. De acord cu argumentele Dlui Tincu.Cat despre
    moralitatea Dlui primar Barbu sunt profund dezamagit.
    Un candidat care castiga alegerile ca independent si apoi
    isi tradeaza votantii trecand in tabara celui mai penal
    clan politic din aceasta tara este un veritabil NESERIOS.
    Ce incredere mai poti avea in acest individ – un
    mincinos notoriu – ????
    Nu vreau sa mai comentez de crasa inoportunitate
    a propunerilor cetatenilor de onoare a primarilor
    celui mai rosu oras al Romaniei !!!!

  4. Draga dle Tincu,
    Eu sustin exact invers, ca cei 3 „medaliati” de Barbu / cu exceptia lui Marciu, care nu a avut mandat complet de primar/ sunt vinovati de distrugerea arhitectonica a orasului si faptele lor ar fi trebuit sa fie consemnate „pt. neschimbare” pt istorie.
    Barbu nu are nicio calitate legata de onoare si incearca sa straluceasca intre ceilalti fosti primari declasificati in ideea ca orice primar al GR sa devina automat cetatean de onoare.
    Barbu face mari eforturi sa devina cel mai dezgustator personaj din oras si cred ca are sa reuseasca.

  5. Sa primesti acest titlu pentru faptul ca te-ai achitat de obligatiile ce le aveai conform legii este o utopie.Unii au mimat doar ca si-au indeplinit mandatul. Atuncii medicii, pilotii,cercetatorii, personalul ISU,armata care isi fac profesia in fiecare zi ce ar trebui sa primeasca ?
    Domnul primar Barbu este total confuz, am auzit argumente demne de un prescolar la acordarea acestui titlu pretextand mineriadele, degringolada politica samd. Sincer este penibil avem oamenii valorosi in acest oras faptul ca domnul Primar nu ii cunoaste este justificat atata timp cat marea majoritatea a celor cu care isi petrece timpul sunt niste parveniti. Un gest fara logica, fara temei care inseamna sfidare a acestui oras. Titlul poate este simbolic inss onoarea nu este simbolica ea reprezinta valoarea fundamentala a unui om.SAU POATE LA DUMNEAVOASTRA SIMBOLIC INSEAMNA TOT CE NU ARE VALOARE MATERIALA.

  6. Cred ca ii explicati lucruri pe care primarul nu are cum sa le inteleaga, din motive obiective neimputabile lui ci naturii care uneori nu este prea generoasa cand ne inzestreaza cognitiv pe unii. Jurnalistii agreati de dansu sunt niste rame care scriu aceleasi articole pentru trei publicati schimband cateva cuvinte. De obicei te inconjori de oameni asemeni tie. Ceea ce insa trebuie sa inteleaga Barbu este ca mai are un an si jumatate de mandat si din toate falsele teme de campanie nu a facut mare lucru. Caini tot umblape strazi, locuri de munca si investitori nu prea sunt, unele strazi arata jalnic . Cat priveste acordarea titlului de cetatean de onoare este o actiune fara sens si fara semnificatie,, o parada ieftina.

  7. Sunteti niste invidiosi vanduti lui Mustatea, sincer nu ati observat cat de pertinente au fost motivele lui Barbu. Cata sudoare, cata tensiune a fost in sufletul si mintea lui Marciu care a avut de luptat cu mineriadele, pe care tot tatucul PSD LE-A ORGANIZAT.VA MAI ADUCETI AMINTE CAND A CHEMAT EL MINERII SA-I CIOMAGEASCA PE PROTESTATARII. Recunoasteti ca l-ati vazut pe Marciu cu pieptul gol impotriva batelor. Greu de ucis 3. Ca urmare a acestui gest eroic el a fost repede remarcat si a inceput sa ocupe functii importante,pe merit mai invidiosilor.Va impiedicati de faptul ca a fost declarat incompatibil, pai este un fleac mai rautatilor, pe langa marile dosare de conruptie. Clar sunteti invidiosi si rai pe carisma, inteligenta, potenta intelectuala a marelui, inegalabilului Marciu. O binecuvantare pentru acest judet.Asa sa va ajute Dumnezeu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here