Recent, într-o conferinţă de presă,  Răzvan Cuc, proaspăt purtător de cuvânt al PSD Giurgiu,  a răspuns întrebărilor jurnaliştilor giurgiuveni.  La una dintre  întrebări, privind  recentul scandal iscat în interiorul PSD-ului , la nivel central, vis-a-vis de declaraţia  lui Sebastian Ghiţă, patronul postului România TV, și membru marcant al PSD, care a spus că va candida, în tandem, cu Liviu Dragnea pentru funcţiile de preşedinte executiv şi respectiv preşedinte al PSD,  Răzvan Cuc a spus :  Cred că în fiecare partid , ca şi în societate , există o selecţie naturală, iar cu timpul această selecţie îşi va spune cuvântul. Încă din primăvara acestui an s-a stabilit că  funcţia de preşedinte al PSD  se va discuta abia după alegerile prezidenţiale …

O altă interesantă  întrebare a fost cea legată de trădarea  unui consilier judeţean din cadrul noii majorităţi constituite la nivelul Consiliului Judeţean Giurgiu, datorită căruia s-a dovedit incapacitatea noii majorităţi să ducă la bun sfârşit un protocol încheiat recent între PSD şi PLR, prin care trebuia înlocuit din funcţia de vicepreşedinte al consiliului, Dumitru Gavrilă, cu  Adrian Chiran , consilier judeţean și totodată membru al PLR, filiala Giurgiu. Referitor la acest subiect   Răzvan Cuc a declarat : Conform formulei noii majorităţi în Consiliul Judeţean, postul de vicepreşedinte a revenit colegilor de la PLR. După ce acest punct  a fost introdus  pe ordinea de zi, se pare că unul dintre consilieri nu a votat acest proiect din considerente proprii sau impuse. Despre acest lucru nu vă pot spune decât că este doar  o etapă… pe viitor sunt convins că această majoritate va fi consolidată şi îşi va spune, pe de-a întregul,  cuvântul. Am văzut pe diverse site-uri de presă tot felul de speculaţii.  Aceste speculaţii nu fac decât să intoxice și să dezbine. Chiar dacă acum avem un trădător printre noi, nu este nici o problemă; cu timpul sunt convins că-şi va reconsidera poziţia. Răzvan Cuc a mai precizat că deocamdată este  greu de identificat cine este trădătorul  dar că,   în  consecinţă,  trebuie să fim mult mai atenţi, mult mai aplicaţi…  (I.C.MANDU)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here